Ministrul francez al apărării, Alain Juppé, se află în Statele Unite pentru discuţii în special cu omologul său american Robert Gates. Pe agenda discuţiilor figurează, mai multe subiecte, printre care şi o problemă devenită destul de gravă, cea a deşeurilor spaţiale.
Să precizăm deja că este pentru prima oară, de la numirea sa, la sfârşitul anului trecut, la apărare, că Alain Juppé are consultări cu Robert Gates. Ei discută deci despre diversele misiuni ale Alianţei Atlantice şi mai ales despre Afganistan unde Franţa îşi menţine în jur de 4000 de soldaţi.
La începutul acestei luni Alain Juppé a precizat însă că Parisul intenţionează să-şi redesfăşoare trupele, în contextul în care aliaţii încep, în această ţară, să transfere treptat sarcina asigurării securităţii în mâna forţelor afgane. O fază de tranziţie începe deci anul acesta urmând ca ea să se încheie, dacă lucrurile merg bine, în 2014.
Alain Juppé discuta însă cu Robert Gates şi despre situaţia din Egipt, urmărită cu mare atenţie atât la Paris cât şi la Washinngton. Egiptul are statutul de vechi aliat al Statelor Unite în regiune, iar ajutorul acordat de americani armatei egiptene este considerabil. O schimbare brutală de regim în Egipt, una din puţinele ţări arabe care a semnat un tratat de pace cu Israelul, riscă să pună sub semnul întrebării un anumit echilibru din regiune.
Alain Juppé a declarat de altfel, în context, că Franţa urmăreşte cu prudenţă evoluţia evenimentelor în Egipt, marea temere fiind legată de scenariul unei eventuale veniri la putere a islamiştilor radicali.
Cu ocazia vizitei sale la Washignton ministrul francez al apărării mai urmează să semneze cu americanii un acord de cooperare în vederea supravegherii deşeurilor spaţiale. Ele reprezintă o adevărată calamitate pentru activităţile spaţiale în general, şi cu atât mai mult pentru Statele Unite şi Fran