Lipsa unor bombardiere cu raza lunga de actiune, impreuna cu distanta extraordinar de mare dintre Japonia si Statele Unite, au anulat posibilitatea ca una din tari sa poata planifica atacuri aeriene de mari dimensiuni, la inceputul celui de-Al Doilea Razboi mondial. Dar asta nu inseamna ca nu au incercat.
Dupa ce japonezii au atacat Pearl Harbor, pe 7 decembrie 1941, Statele Unite erau dornice de represalii. Un medic dentist din Irwin, Pennsylvania, inainteaza Casei Albe propunerea de a ataca Tara Soarelui Rasare folosind lilieci, care urmau sa transporte o mica incarcatura exploziva.
In mod destul de straniu, nu numai ca aceasta propunere a fost luata in considerare, dar insusi presedintele american Frank Delano Roosevelt si-a dat acceptul.
Punerea in practica a unei idei neobisnuite
Medicul, pe numele sau Lytle S. Adams, a primit sustinere si fonduri pentru a isi pune in aplicare proiectul. S-a lucrat in jurul ideii ca liliecii aveau tendinta de a se adaposti in locuri intunecoase si umede.
Mai mult, liliecii puteau sustine in zbor mai mult decat propria greutate, deci puteau transporta niste mici dispozitive incendiare.
In 1943, dupa un studiu de un an de zile, s-a gasit specia potrivita de liliac pentru a acest plan. A fost adus apoi Frederick Fieser, creatorul napalmului, pentru a definitiva dispozitivele incendiare. Acestea aveau si un cronometru incorporat, care detona incarcatura exploziva, dupa o anumita perioada.
Bombardarea ipotetica a Japoniei cu lilieci incendiari
Planul, in mare, era urmatorul. Liliecii erau pusi in containere speciale, in care incapeau cate 1.000 de exemplare. Un bombardier B24 putea sa transporte circa 100 de astfel de containere.
"Bombele cu lilieci"
Dupa ce bombardierele ajungeau deasupra tintei, aruncau i
