Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Predoiu se mândreşte cu un proiect de sertar

Publicat in Ziua Veche, marți 8 februarie 2011 ·

Ministerul Justiţiei a propus un nou proiect pentru adoptarea unei legi care să îi tragă la răspundere pe magistraţii care emit hotărâri judecătoreşti greşite.

Conform unui comunicat emis de Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, acest proiect a fost propus şi vechii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dar negocierile pentru adoptarea unei astfel de legi nu au avut nici o finalitate. Din cauza modului în care unii judecători aleg să dea soluţii, numai anul trecut România a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi pusă să plătească 3,6 milioane de euro.

În prezent, răspunderea materială a magistratilor este reglementata prin normele articolului 52 din Constituţia României unde se stipulează că “statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”. Însă, din punct de vedere legal este extrem de greu de dovedit în faţa altui judecător că unul dintre colegii lui a acţionat într-un anume proces cu rea-credinţă şi că vinovatul trebui să răspundă patrimonial.

În urmă cu doi ani, Ministerul Economiei şi Finanţelor a propus un proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, dar la acel moment CSM-ul a respins acest proiect motivând că nu se respectă Constituţia României. Proiectul Ministerului Economiei prevedea că dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale se poate exercita numai în cazul în care s-a stabilit, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală a judecătorului sau procurorului pentru o infracţiune săvârşită în cursul judecării procesului şi dacă această inf

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Iohannis la parlamentare. Ciolacu: „Nu este nevoie de legislație suplimentară/ Decidem luni”. Reacția președintelui PNL

HotNews acum 20 minute
Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că partidul va decide luni dacă susține sau nu proiectul de lege care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Ciolacu susține că experții spun că nu este nevoie de o nouă lege

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 20 minute
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 4 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum 2 ore
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Ciolacu, despre lipsa de la întâlnirea cu preşedinta CE: Nu cred că Nicolae Ciucă a scris postarea

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă. Dânsul doar trebuia să fie atent la agenda mea publică, eu am avut CSAT. Mai mult, pentru că m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum 21 minute
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum o ora
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°