Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conarg a vândut 295 de apartamente în 2010, din care 60% prin „Prima Casă“

Publicat in Capital, marți 8 februarie 2011 ·

Compania piteşteană Conarg Real Estate a anunţat că pe parcursul anului trecut a vândut 295 de apartamente în ansamblurile Răsărit de Soare din Titan şi Quadra 2 din Politehnică, cu o medie lunară de 24 de unităţi locative.

„Complexul Răsărit de Soare, finalizat în 2009, a atras cumpărători pentru 260 de apartamente, în timp ce la Quadra 2 – proiect predat la finele lui 2010 – am vândut 35 de unităţi”, a declarat Romeo Căzănescu, general managerul Conarg Real Estate.

Potrivit acestuia, aproximativ 60% din unităţile tranzacţionate în 2010 au fost finanţate prin credite „Prima Casă”.

Compania mai are de vândut 188 de apartamente în complexul din Titan. Preţurile în acest proiect sunt de de 39.000 euro pentru o garsonieră, 58.000 euro pentru apartamentele cu două camere, 75.000 euro pentru cele cu trei camere şi 106.000 euro pentru apartamentele cu patru camere, fără TVA.

„Pentru Quadra 2 ne aşteptăm ca ritmul de vânzari să crească în 2011, pe măsura ce noii locatari se vor muta, iar proiectul va câştiga vizbilitate în piaţă”, a mai spus Romeo Căzănescu.

Proiectul din Politehnică este compus din 226 de garsoniere cu suprafete cuprinse între 37-51 mp şi 16 apartamente cu două camere, cu suprafeţe de 75 mp. Preţurile pentru garsoniere încep de la 39.000 euro, iar cele pentru apartamentele cu două camere de la 72.000 euro, fără TVA.

Compania de construcţii Conarg Piteşti, acţionarul unic al dezvoltatorului Conarg Real Estate, s-a desprins în 1991 din fostul Trust de Construcţii Industriale Piteşti şi în 1994 s-a privatizat. În 1999 a fost preluată integral de omul de afaceri Valentin Vişoiu.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 32 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 49 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 43 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 34 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 4 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°