La inceput a fost imitarea hainelor, obiceiurilor si bucatariei otomane, avand in vedere ca nu dorim sa coboram foarte mult in negurile istoriei. Modernizarea provinciilor romanesti a debutat cu mutarea sindromului Inaltei Porti de la Istambul la Paris. Succint, este vorba de imitarea modelelor Occidentale. Titu Maiorescu a numit-o "forme fara fond", starnind o polemica publica indelungata.
Incepand cu 23 august 1944, "lumina vine de la rasarit", impunandu-ni-se modelul sovietic. Dupa 1965, Nicolae Ceausescu prezenta cu emfaza "democratia populara" din R.S.R. ca fiind o forma originala si superioara de democratie fata de cele occidentale. Practic, era diferenta dintre cafeaua naturala si nechezolul romanesc. Totusi, regimurile politice inainte de 1989 si-au asumat contrafacerea, iar in democratia postdecembrista, confundam facatura cu originalul.
Exceptia care confirma aceasta regula o reprezinta Ion Iliescu, care si-a botezat sistemul "capitalism de cumetrie". Pana cand nu ne vom defini standardul si identifica modelul, vom continua sa navigam in deriva, fara sa intelegem de unde ni se trage.
Fara sa realizam, folosim in mod eronat concepte esentiale precum om de afaceri si om politic. Cele doua categorii socio-profesionale au un statut prestigios, pentru ca servesc binele public. Ele reprezinta simbolurile democratiei si, respectiv, capitalismului, stand la baza serviciului public si, respectiv, a valorii adaugate cuantificabile.
Serviciul public presupune educatie si o predispozitie pentru slujirea binelui comunitatii, fiind inconfundabil cu o guvernare de tip mafiot sau privatizarea politicului. Totusi, guvernantii nostri isi justifica lipsa de moralitate publica prin machiavelism. Astfel, confunda machiavelismul cu mafiotismul, in mod constient sau inconstient.
Pentru ambele concepte se aplica dictonul
