Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mureşenii nu se prea înghesuie la pensionarea anticipată

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 8 februarie 2011 ·

Condiţii dure impuse de Guvernul României pentru ieşirea mai devreme din câmpul muncii şi intrarea în pensia anticipată. Dacă în anii precedenţi, pentru a scăpa de muncă mai devreme, mureşenii optau uşor pentru pensionarea anticipată şi anticipată parţial, acum se gândesc de două ori.

În perioada iulie – decembrie 2010, guvernanţii au decis că nimeni nu se va mai putea pensiona anticipat. Începând însă din 1 ianuarie 2011, doritorii şi-au putut depune dosarele spre evaluare la Casa Judeţeană de Pensii Mureş. Însă noua lege a pensiilor, Legea nr. 263/2010, impune anumite restricţii la pensionare celor care nu îndeplinesc stagiul complet de cotizare, fiind puşi la plată pentru fiecare lună în care nu au cotizat. Pensia anticipată li se aplică celor care au depăşit cu mai mult de opt ani stagiul complet de cotizare, care este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, aceştia nefiind penalizaţi. Însă cei care au cotizat mai puţin de opt ani peste stagiul stabilit de lege vor primi o pensie redusă cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, ajungând până la maxim 45%. ”Dacă de exemplu o femeie are nevoie de 30 de ani vechime, se află înainte cu cinci ani de pensionare, ca să intre în pensia anticipată are nevoie de 38 de ani. Diferenţa între 30 şi 38 de ani, pentru fiecare lună nerealizată este de 0,75% penalizare. Se aplică la cei care au depus solicitare pentru pensie anticipată începând cu 1 ianuarie 2011. După cum se ştie din 2 iulie 2010 şi până în 31 decembrie 2010 a fost suspendată această posibilitate de pensionare anticipată pe legea 19. Legea 263 este mai restrictivă în ceea ce priveşte pensiile anticipate, dar există şi această posibilitate”, a declarat Ileana Morent, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Mureş.

Aceasta a subliniat că de la începutul anului şi până în prezent s-au depus doar 123 de cereri, cu mult

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 44 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 38 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 34 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 36 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°