Dacă istoria PNL-ului brăilean necesită un studiu pentru câteva minime aprecieri, istoria lui Cătălin Boboc nu presupune nicio hermeneutică. Simplă şi lină ca ridicăturile de pământ din câmpia Bărăganului, cariera politică a lui Cătălin Boboc s-a desăvârşit sub ochii noştri aşa cum picăturile de ploaie se preling pe geamuri.
A participat singur pentru preşedinţia organizaţiei municipale PNL şi, incredibil, a câştigat. Apoi, tot singur, s-a înscris în infernala cursă pentru preşedinţia PNL Filiala Brăila, moment în care - aţi ghicit! - a ieşit învingător. Totuşi, dincolo de acest aparent vodevil, a existat şi o anume abilitate politică. Momentul decisiv în care abilitatea politică de care vorbeam ar fi putut fi conotată drept goană după posturi administrative bine plătite a fost acela în care PDL-ul a trecut în opoziţie - ce bizar sună, ca la Brăila! - şi a lăsat cale liberă de asociere a PNL-lui cu PSD. Cătălin Boboc avea o singură alternativă ca să scape de eticheta de pofticios de funcţii şi onoruri pusă pe tânăra lui frunte şi de cea de birou de plasare de forţă de muncă atârnată de gâtul PNL Brăila. Care era alternativa? Aceea de a face politică, mai exact de a nu se înfige în funcţia de vicepreşedinte de Consiliu Judeţean. Ponoasele ar fi fost mari. Orice asociere cu personajul din fruntea judeţului dă rău la imagine, pe de o parte, iar pe de altă parte te lasă şi lefter. Nu ştiu exact dacă acesta este chiar un pas, aşa cum am scris în titlu, dar se pare că stana de piatră a dreptei brăilene dă semne că ar vrea să se mişte.
În altă ordine de idei, putem spune - asta pentru aroganţa nemaiîntâlnită a PDL-ului - că proaspăta gospodărie de partid formată din PSD-PNL-PC nu este o forţă politică de dispreţuit. Ba, dimpotrivă, este singura forţă politică care are auditoriu maxim la acest moment. În toate momentele de criză electoratul nu a dorit
