Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fosta jurnalistă Emilia Şercan, pericol public pe şosele

Publicat in Jurnalul, marți 8 februarie 2011 ·

Foto: Realitatea TV

Directoarea Televiziunii TVR International, Beatrice Comanescu, a ajuns la spital după ce maşina în care se afla a fost lovită din spate, în pasajul Unirii, spre iesirea Budapesta din Capitală, de un alt autovehicul, condus de Emilia Şercan (fostă jurnalistă la Evenimentul zilei şi Realitatea).

Beatrice Comănescu, în stare de şoc: “Nu vreau nimic de la Emilia Şercan, ci doar să nu mai conducă niciodată”

Vizibil afectată de şocul prin care trecut în urma impactului, Beatrice Comănescu a declarat pentru Jurnalul Naţional că nu are nevoie de nimic de la Emilia Şercan, din cauza căreia a văzut moartea cu ochii. Simpla ei rugăminte pentru autointitulata jurnalista independentă - la fel de independentă pare să fie şi pe şosele - este ca aceasta să nu mai aibă curajul să se urce vreodată la volan, fiind un adevărat pericol. “Sunt şocată de ceea ce s-a întâmplat. Eram în maşina de serviciu, la pasajul Budapesta, spre sensul de mers înspre Parcul Tineretului. Stăteam la coadă, cu frâna de mână trasă. Şi, dintr-o dată, fiinţa asta a intrat în noi. M-a aruncat de trei ori. Vă daţi seara că nu am mai ştiut de mine. Astăzi a făcut rost de numărul meu şi m-a sunat să se intereseze cum mă simt. I-am zis că nu am nevoie de bani sau de altceva de la ea, dar că o rog să nu mai conducă niciodată în viaţa ei. Poliţiştii de la Brigada Poliţiei Rutiere au confirmat accidentul, precizând că pe numele Emiliei Şercan s-a întocmit dosar penal pe vătămare corporală din culpă, fiindu-i suspendat permisul de conducere. Şoferii ambelor maşini au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Contactată de Jurnalul Naţional, Emilia Şercan a refuzat să comenteze accidentul în care a fost implicată. "Nu am ce să comentez. Prin ceea ce a apărut, Jurnalul Naţional îşi plăteşte o poliţă", a declarat Emilia Şercan pentru ziarul nostru.

Foto:

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă regulă pentru românii care cer viză pentru Statele Unite intră în vigoare din 7 aprilie

HotNews acum o ora
Românii care vor să meargă în Statele Unite și care solicită viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a dovedi că au folosit același formular de cerere la programarea interviului. Modificar

Elena Lasconi, despre propunerea lui Nicușor Dan privind retragerea din cursă: „Eu nu o să cedez. O să mă duc la toate dezbaterile”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan a declarat într-o emisiune că ar fi dispus să negocieze intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale cu Crin Antonescu și Elena Lasconi, pentru a evita o finală între George Simion și Victor Ponta. Elena Lasconi, candidata USR la preș

Specialiştii au stabilit că plicurile primite de patru instituţii din Bucureşti nu contineau substanţe periculoase

News.ro acum o ora
Anchetatorii au stabilit că plicurile primite în urmă cu o zi de Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române nu conţineau substanţe periculoase. ”La data de 1

VIDEO Rușii și-au bombardat un baraj din regiunea Belgorod pentru a opri înaintarea armatei ucrainene

HotNews acum o ora
Rusia pare să-și fi distrus singură un baraj cu o bombă aeriană de mare putere în regiunea Belgorod, unde armata ucraineană a trecut granița și a ocupat o mică porțiune de teritoriu, potrivit unor observatori militari citați miercuri de agenția DPA

Porc mistreț în parcul central din Otopeni. Autoritățile au transmis mesaj RO-ALERT: „Nu încercați să vă fotografiați cu el”

HotNews acum 2 ore
Locuitorii din oraşul Otopeni, situat lângă Bucureşti, au primit miercuri după-amiază un mesaj RO-ALERT, după ce un porc mistreţ a fost văzut în parcul central din oraş. Persoanele aflate în Otopeni au fost informate, prin intermediul mesajului, că

TikTok dezvăluie rețeaua de conturi false folosite în campania electorală din 2024

Mediafax acum 2 ore
Deși anchetele procurorilor vizează în acest moment doar sprijinul presupus ilegal primit de Georgescu, raportul TikTok sugerează că și AUR ar fi beneficiat de aceste tactici, scrie Gândul. Gigantul chinez a eliminat 27.217 conturi care făceau parte

Țările NATO au promis Ucrainei sprijin militar de peste 20 de miliarde euro. "Amenințarea Rusiei vizează nu doar Ucraina ci și restul lumii", avertizează Mark Rutte

Ziare.com acum 26 minute
Țările aliate au promis deja, în primele trei luni ale acestui an, sprijin militar în valoare de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina și vor susține în continuare Kievul, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o conf

Nicușor Dan spune că niciodată nu i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din competiția prezidențială din noiembrie

G4Media acum 16 minute
Într-o intervenție la B1Tv, Nicușor Dan neagă vehement că i-ar fi cerut vreodată Elenei Lasconi să se retragă din cursa alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, 2024. Reacția sa vine după ce lidera USR – candidată la președinția României – a spus

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

UCM Reşiţa a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti

News.ro acum 3 ore
UCM Reşiţa, companie care fabrică hidroagregate şi echipamente hidromecanice, a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, arată un anunţ transmis de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). ”UCM Reşiţa SA informează publicul

Vremea

București
acum

14°
mie.

9°/16°
joi

7°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

mie.

9°/11°
joi

7°/12°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/19°
Constanta
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

7°/13°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

6°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

6°/17°