Cegedim România a iniţiat achiziţia companiei Pharmec Healthcare Software, fosta divizie a companiei Pluriva, ca parte a strategiei Cegedim de a-şi consolida poziţia de jucător de primă mărime în sectorul tehnologiilor şi serviciilor specializate pentru îngrijirea sănătăţii din România, a anunţat compania într-un comunicat de presă.
Finalizarea achiziţiei este planificată a avea loc la jumătatea lunii aprilie.
Pharmec a trecut - începând din ianuarie 2011 - sub umbrela Cegedim România, companie care are în componenţa sa trei Business Unit-uri: Cegedim Customer Information (CCI), Cegedim Relationship Management (CRM) şi Cegedim Strategic Data (CSD). "Această achiziţie reprezintă un pas important pentru activitatea Cegedim în România, oferind atât posibilitatea unei sinergii rapide cu activităţile consacrate pe piaţa românească, dar şi un bun punct de plecare pentru ridicarea nivelului soluţiilor pentru profesioniştii din sănătate - medici şi farmacişti - la standarde vest-europene. Pharmec a reprezentat cea mai bună opţiune pentru Cegedim, atât din punctul de vedere al experienţei pe piaţa locală şi satisfacţiei clienţilor săi, cât şi din punctul de vedere al competenţei angajaţilor şi al valorilor companiei", a declarat Petru Crăciun, director general Cegedim România.
"În contextul maturizării pieţei farmaceutice din România, am căutat un partener strategic, care să aibă atât o bună cunoaştere a situaţiei specifice din ţara noastră, cât şi să aducă know-how de implementare a unor soluţii testate în pieţele occidentale. Prin această achiziţie suntem siguri că Cegedim va continua planurile de dezvoltare ale produselor din gama Pharmec în beneficiul miilor de clienţi pe care-i avem, medici şi farmacişti. Pluriva îşi va concentra de acum acţiunile în direcţia dezvoltării de software de business şi oferirea de servicii IT integrate, astfel încât să-şi