Diferenţa între opoziţia din stradă şi cea politică este uriaşă. După zile lungi de proteste, după ce au fost atacaţi, bătuţi, ameninţaţi, demonstranţii încă dau dovadă de energie, deşi, în jurul lor, încet, încet, viaţa reîncepe să intre în normal. În stradă este o energie care în zona de opoziţie politică lipseşte. Vechile partide, fie ele liberale, naseriste ori socialiste, par să fi fost luate prin surprindere de evenimente, deconectate de stradă, s-au trezit împinse în faţă în negocieri cu guvernul la care nu ar fi visat în urmă cu doar o săptămână. Vor rata şi de data asta momentul, îmi spune un tânăr care pur şi simplu s-a mutat în piaţă, de o săptămână, şi noaptea doarme în cort.
În piaţa Tahrir sunt cam 6 mişcări de tineret, coagulate în special pe Internet, pe site-urile de socializare, după cum îmi explică o tânără: Mulţi dintre noi ne ştiam de pe Facebook, dar abia aici ne-am cunoscut faţă în faţă, am devenit prieteni, ne ajutăm unii pe ceilalţi, facem cu rândul de pază în timpul nopţii, alţii se duc să cumpere provizii, pentru că suntem aici pe termen lung, în niciun caz ce se întâmplă la nivel politic nu este ceea ce ne-am dorit. Tinerii îmi spun că au ales un fel de comitet de 10 oameni, numit Alianţa Revoluţiei, care să îi reprezinte în discuţiile cu guvernul, după ce premierul a reproşat că nu are cu cine să vorbească. În afară de cei 10 oameni din comitet, au mai fost cooptaţi 20 care au experienţă politică şi le oferă consiliere. Nu este exclus să formăm propriul partid, pentru că celelalte partide vechi de opoziţie nu ne reprezintă, îmi explică un bărbat.
Problema este că guvernul a început să aplice o tactică de dispersare, încet, încet a protestatarilor din Tahrir, abordând fiecare mişcare de tineret în parte şi făcându-le oferte ca să rupă unitatea demonstranţilor. Încă nu este clar dacă formula funcţionează. Demonstranţii