Preşedintele Italiei a vizitat aseară familia copiilor români de etnie romă care au murit duminică, după ce baraca în care locuiau, într-o tabără abuzivă din Roma, a fost cuprinsă de un incendiu. Giorgio Napolitano a facut cu această ocazie un apel la autorităţile locale şi naţionale pentru a se implica şi mai mult spre a găsi soluţii la problema romilor care stau în aşezări abuzive. Napolitano a cerut locuinţe “sigure şi decente” pentru romi.
În acest caz a intervenit şi comisarul european pentru Justiţie, Viviene Reding, cea care a cerut vara trecută amendarea Franţei pentru expulzarea mai multor romi români şi bulgari.
“Tragedia de duminică demonstrează că integrarea lor trebuie să rămână o prioritate pe agenda politică. Pentru Comisie, problema romilor e mai mult decât o simplă poveste de vară”, a spus Reding.
Primarul Romei, Gianni Alemanno, a decretat zi de doliu în oraş, mâine, când sicriele copiilor vor fi repatriate în România, pe cheltuiala autorităţilor italiene.
Alemanno a cerut puteri sporite de la Guvern şi încă 30 de milioane de euro, pe lângă cele 32 primite până acum, pentru a completa planul pentru nomazi. Primarul plănuieşte să evacueze aşezările abuzive şi să construiască tabere organizate pentru romi.
Alemanno a mai anunţat că dacă romii care vor fi evacuaţi din taberele abuzive nu vor putea garanta o asistenţă adecvată pentru copii lor, aceştia vor fi luaţi de Tribunalul pentru minori şi încredinţaţi serviciilor sociale.
Opoziţia şi mai multe asociaţii îl acuză pe primar că nu a luat destule măsuri până acum în privinţa romilor şi că acest lucru a dus la tragedii precum cea de duminică.
Părinţii copiilor morţi în incendiu vor fi cercetaţi pentru abandon de minori, deorece i-au lăsat pe copii singuri în baracă şi au plecat să cumpere mâncare. Potrivit primelor cercetări, incendiul a izbucnit de la cărbunii