„Omul ăsta a făcut atâta bine încât nu merita un asemenea tratament." Cu o astfel de logică, apărătorii preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, au încercat să ne demonstreze că arestarea acestuia reprezintă un abuz al procurorilor. Nu este prima dată când auzim un asemenea argument. Cât bine se află, în realitate, în spatele „binelui" făcut de asemenea personaje?

În primul rând, să înţelegem cum funcţionează, de fapt, România medievală. Fiecare judeţ este controlat de un grup (restrâns) de politicieni, în fruntea căruia se află un mare şef. Oficial, acesta poate avea orice funcţie politică, aleasă sau numită, dar cu atribuţii limitate de lege: preşedinte de Consiliu Judeţean, prefect, primar sau parlamentar. Neoficial, şeful grupului controlează tot ce mişcă în judeţ: angajările în instituţiile publice, afacerile pe bani publici (şi nu numai) sau chiar actele de caritate (pomeni electorale, în general). Uneori, acelaşi grup conduce judeţul patru ani, opt ani sau chiar mai mult. Astăzi într-un judeţ pot fi la putere cei de la PDL, ieri au fost cei de la PSD, mâine pot fi liberalii. În ultimii 10-15 ani, presa a consacrat termenul de „baron" pentru lideri absoluţi din judeţe. Radu Mazăre la Constanţa, Constantin Nicolescu la Argeş, Marian Oprişan la Vrancea sau Gheorghe Ştefan (Pinalti) la Neamţ sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi. Aproape fiecare judeţ este condus de un baron local, de la orice partid.

Despre fiecare dintre liderii locali ai României se poate spune, fără nici o exagerare, că sunt putred de bogaţi. La fel, cu siguranţă există mulţi oameni care ar putea jura că baronii au făcut la viaţa lor şi „mult bine". Câteva exemple:

Au angajat cu siguranţă într-o instituţie publică, la rugămintea unui coleg de partid, oameni care nu şi-ar fi găsit singuri o slujbă decentă. În cei 20 de ani de democraţie, baronii au