Jucătorii lui Duşan Uhrin jr. au fost învinşi şi de divizionara secundă Banat Zrenjanin, 0-1, într-o partidă de verificare disputată în oraşul din provincia Vojvodina.
Fără câţiva jucători de bază, convocaţi pentru meciurile naţionalelor, ori indispobibili, Poli a arătat în Serbia ca o echipă de duzină. Jucătorii de la Zrenjanin, care au salarii medii de 2.000-3.000 de euro pe lună, au lăsat impresia că nu întotdeauna contează banii când vine vorba de ambiţie. Banat, o echipă incomparabilă cu vedetele de la Poli, s-a impus pe un teren foarte greu, mocirlos, în faţa a peste 200 de spectatori.
Printre ei numeroşi suporteri veniţi de la Timişoara pentru a-i vedea pe jucătorii lui Uhrin jr. la primul meci amical de la revenirea din Spania, unde, din cinci meciuri, au pierdut două, au făcut două egaluri şi au câştigat un singur joc. Printre cei care au străbătut cei 100 de kilometri până la Zrenjanin s-au aflat fostul internaţional Ioan Timofte şi agenţii de jucători Cristea Opria şi Florin Iacob.
Impresarii cu ochii pe jucătorii sârbi
De lăudat intenţia gazdelor care şi pentru un meci amical au ţinut să scoată o foaie de joc pentru mass-media, chiar dacă numele fotbaliştilor de la Poli nu prea coincideau cu cele din buletine. Kosmin Burca, Marian Cisovsku, Krejci Dairej, Jonuc Matej, Rafael Rolha, Marian Fuch, Joan Meca, Mirca Aygne (alias Axente) sunt câţiva jucători de la Poli care pot cere mielul de botez. Din echipa gazdă am evidenţiat doi jucători africani, ivorianul Metoua şi nigerianul Ayodele, cât şi un tânăr mijlocaş dreapta, Zoran Vujici, care a şi marcat unicul gol al partidei.
„Vujici este un jucător pe care îl urmăresc de mult timp. A cochetat şi cu loturile naţionale de tineret. Are potenţial. Mai am un jucător pentru care caut echipă, acest african, Metoua. E un fundaş care are intervenţii sigure. În rest, echipa d