Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recesiunea face victime şi în sport: CS Torpi US Târgu Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 8 februarie 2011 ·

După ultimatumul Federaţiei Române de Volei, CS Torpi US Târgu Mureş urma să fie reprimită în campionat doar dacă până la data de 03.02.2011, ora 15.00 va prezenta documentele necesare pentru legitimaţii de joc, valabile în returul campionatului. O condiţie imposibilă evident, întrucît după somaţiile federaţiei cu excluderea, în cazul neplăţii datoriilor, majoritatea jucătorilor clubului mureşean au primit dezlegare şi au plecat la alte formaţii din ţară. Astfel, cu tot aspectul de mărinimie al federaţiei, e clară politica de ”curăţire a datornicilor” şi excluderea acestora din competiţie. Din partea conducerii SC Torpi US, Sorin Moldovan susţinea că adevăratul motiv ar fi altul: ”nu am cedat drepturile de televizare federaţiei” şi , prin urmare, ”intenţionez să mă adresez FIVB şi CEV, unde voi cere demisia preşedintelui FRV Gheorghe Vişan şi plata sumei de un miliard 700 de milioane de lei. Această sumă n-a fost aprobată de Consiliul Local Târgu Mureş şi nu poate ajunge în vistieria SC Torpi US, ca urmare a excluderii clubului din campionat”. Pe de altă parte (în ianuarie a.c.) Sorin Ţerbea, finanţator al SC Torpi US, anunţa la televiziunea locală retragerea echipei din campionat pentru că ”unii sponsori s-au retras şi nu mai pot susţine echipa de unul singur”. Aşa se face frumuseţea de exterminare a încă unui club sportiv mureşan din peisajul competiţiilor naţionale, vina nefiind a nimănui probabil decât a recesiunii şi mecanismelor ei crizate. La ultimul meci pe care trebuia să-l susţină SC Torpi US Târgu Mureş nu s-a prezentat, astfel încât din păcate părăseşte oficial campionatul. Va fi exclusă din toate competiţiile iar voleiul românesc va fi mai sărac cu încă o echipă. E păcat nu atât pentru investiţiile financiare cât pentru cele de prestigiu şi mândrie ale iubitorilor sportului mureşean.

După ultimatumul Federaţiei Române de Volei, CS

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 24 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 18 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 14 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

Hamasul anunţă că este pregătit să elibereze un ostatic israeliano-american şi să predea rămăşiţele altor patru ostatici israeliano-americani în vederea unei continuări a acordului cu Israelul de încetare a focului în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Hamasul se declară vineri pregătit să-l elibereze pe ostaticul israeliano-american Edan Alexander, în vârstă de 21 de ani, considerat ultimul ostatic american în viaţă ţinut de către gruparea islamistă palestiniană în Fâşia Gaza, şi să predea rămăşi

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°