Ministerul Sănătăţii a luat, recent, decizia de a comasa şi reprofila spitalele din România, motivând că spitalele mici epuizează inutil resurse de care spitalele mari duc lipsă. Fie mici sau mari, spitalele româneşti duc lipsă de personal şi de resurse, consecinţe resimţite pe pielea lor de pacienţii plătitori de contribuţii la asigurarile sociale de sănătate. Când vine vorba de vinovaţi, degetul este îndreptat în mai multe părţi. Oficialii dau vina pe greaua moştenire şi infrastructura sistemului, în timp ce pacienţii dau vina pe medicii care nu îi pot trata corespunzător.
În tot acest haos, managerii de spitale sunt lăsaţi discret la o parte. Ultima dată când s-a încercat o reformă în ceea ce-i priveşte a fost în mandatul ministrului Eugen Nicolaescu, când efectele politice au fost notabile, iar cele benefice nule.
În virtutea faptului că o serie de spitale judeţene şi nu numai acumulaseră datorii uriaşe, Nicolaescu a reuşit să facă în aşa fel încât directorii de spitale să poată fi numiţi sau destituiţi prin ordin de ministru. Prima victimă notabilă a fost managerul Spitalului Judeţean Suceava, Costică Dăscăliuc care avea două defecte: dusese spitalul în pragul falimentului şi fusese membru PSD. Rând pe rând directorii de spitale cu afinităţi politice contrare guvernării au fost destituiţi, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru managementul defectuos, alţi manageri cu afinităţi politice corespunzătoare au venit în locul lor.
Reforma în ceea ce priveşte managementul spitalelor a stagnat, iar datoriile au continuat să se acumuleze. Schimbările au constat în contracte noi cu alţi distribuitori sau investiţii în aparatură scumpă pentru care nu există specialişti. Din punctul de vedere al pacientului, însă, nimic nu s-a schimbat. În continuare apelează la furnizorii personali, când vine la spital cu medicamentele proprii, iar cine se interneaz