Pesediştii îi acuză pe democrat-liberali că la ei ajung banii obţinuţi din şpăgi la vamă. Democrat-liberalii susţin că pesediştii iau partea leului la vămi. Principala ţintă a PSD este Gheorghe Flutur, care, din postura sa de şef al Consiliului Judeţean Suceava, ar fi vârful piramidei lotului Siret. Victor Ponta l-a atacat, ieri, dur pe Flutur, dar şi pe Gheorghe Falcă (Arad) sau Constantin Ostaficiuc (Timiş), la care ar ajunge banii negri colectaţi din vămi."Ştim cu toţii ce se-ntâmplă la vamă. Cei de acolo sunt puşi de şefii de partid. Credeţi că la Suceava te pune cineva în funcţie fără acordul lui Flutur?Sau la Arad ori la Trimişoara, te pune cineva fără acordul lui Falcă sau a lui Ostaficiuc?După cum ştie toată lumea, banii se strâng la Bucureşti, la Blejnar şi la ceilalţi. Doar n-am descoperit acum apa caldă şi faptul că pământul e rotund", a declarat Ponta pentru gândul. În replică, Gheorghe Flutur i-a "avertizat" pe pesediştii "mai tineri" că vor afla "mai multe informaţii" despre cum primeşte partidul lor bani din vămi.
AVEREA unui şef de tură la vama Moraviţa - CINCI CASE, TERENURI DE 40 DE MII DE METRI PĂTRAŢI
Pambuccian va propune în Coaliţie înlocuirea vameşilor români cu VAMEŞI STRĂINI: "Să aducem vameşi străini, plătiţi ca acolo. Nu putem închide România!"
COMENTARIU LIVE- FLORIN NEGRUŢIU, despre valul de reţineri din vămile româneşti şi propunerea de înlocuire a vameşilor români cu VAMEŞI STRĂINI
Pesediştii îi acuză pe democrat-liberali că la ei ajung banii obţinuţi din şpăgi la vamă. Democrat-liberalii susţin că pesediştii iau partea leului la vămi. Principala ţintă a PSD este Gheorghe Flutur, care, din postura sa de şef al Consiliului Judeţean Suceava, ar fi vârful piramidei lotului Siret. Victor Ponta l-a atacat, ieri, dur pe Flutur, dar şi pe Gheorghe Falcă (Arad) sau Constantin Ostaficiuc (Timiş), la care ar ajunge