Relaţiile dintre Statele Unite şi Pakistan, un aliat-cheie al Washingtonului în conflictul din Afganistan, sunt tot mai tensionate după ce un diplomat american a fost reţinut în ianuarie de poliţia din Lahore sub acuzaţia de crimă, administraţia democrată suspendând în replică dialogul la nivel înalt cu guvernul pakistanez, scrie Washington Post. Sursa: REUTERS
Raymond Allen Davis se află încă în arestul poliţiei după ce a împuşcat mortal doi pakistanezi pe 27 ianuarie, motivând că cei doi, aflaţi pe o motocicletă, ar fi încercat să îl jefuiască iar el a acţionat astfel în legitimă apărare. Administraţia americană l-a convocat de două ori pe ambasadorul pakistanez la Washington pentru a-i aminti că Davis beneficiază de imunitate diplomatică şi că trebuie eliberat imediat.
Tribunalul din Lahore a decis în schimb să îi prelungească perioada de detenţie săptămâna trecută. Ambasada americană a criticat autorităţile pakistaneze pentru că nu au informat-o despre audierea diplomatului şi pentru faptul că nu i-au pus la dispoziţie nici avocat şi nici translator. În semn de protest, secretarul american de Stat Hillary Clinton şi-a anulat o întâlnire cu omologul său pakistanez Shah Mehmood Qureshi în timpul Conferinţei pentru Securitate de la Munchen săptămâna trecută.
Suspiciunile autorităţilor pakistaneze au fost alimentate şi de răspunsurile şovăielnice date de ambasada americană în privinţa rolului pe care Davis îl joacă în cadrul personalului diplomatic. Deşi iniţial reprezentanţa americană a precizat că diplomatul aflat acum în arest are o poziţie legată de chestiuni de securitate, oficiali de la Washington au explicat că, în realitate, Davis examina cererile de viză depuse de pakistanezi cu un trecut îndoielnic. CIA a refuzat să comenteze în acest caz.
Situaţia s-a complicat şi mai mult după ce un oficial pakistanez din servic