Timp de o oră, România este închisă pentru inventar, pe scena Sălii Rapsodia de pe Lipscani. Actorii numără speranţele, deziluziile, bătăile de step ale inimii, microfoanele instalate de securişti, aplauzele linguşitoare şi singura portocală.
Dragoş Huluba, Violeta Huluba şi Eduard Adam călătoresc în timp şi vânează toate nostalgiile care alcătuiesc portretul românului simplu, cetăţeanul care a trăit înainte de 1989. „Cine am fost noi, în anii aceia?" se întreabă realizatorii spectacolului.
„România. Închis pentru inventar" este suma evadărilor între patru pereţi, prin intermediul unei reviste „Paris Match", rezultatul rezistenţei în şoaptă, în ani tulburi, şi plusul alcătuit din toate minusurile posibile. Un spectacol simplu, proaspăt şi inocent, inteligent şi blând cu spectatorii săi, un colaj de gesturi mici, bântuite de amintiri mari.
Trei actori şi-au pus la cale toată imaginaţia lor, încercând să refacă firul aproape rupt al unor biografii anonime, universal valabile. Dragoş Huluba şi Violeta Huluba joacă rolurile tinerilor căsătoriţi cărora le este demolată casa şi care sunt mutaţi la bloc, într-un apartament prea mic pentru visurile lor. Aici, ei încearcă să spere şi să trăiască, de aici pornesc toate proiecţiile lor fanteziste.
La un miting, tânărul face un troc cu un alt aplaudac: un salam pentru un vis, sau mai multe. Schimbă carnea pe o revistă franţuzească, până acasă se simte urmărit, dar în apartament, cu uşa ferecată deschide revista şi se imaginează subit, alături de soţie, la Paris şi la New York.
În cutia de chibrituri în care ard mocnit visele lor, cei doi mituiesc un securist (Eduard Adam) cu o portocală, ca să-l îndepărteze de radioul lor, la care ascultă Europa Liberă; vor să facă dragoste iarna, în apartament, dar constată că sunt îmbrăcaţi prea subţire; vor să se uite la „Dallas", dar se ia curentul.
D
