Speculaţiile au curs gârlă. Euroscepticii şi politicienii aflaţi în opoziţie s-au înviorat în toată Uniunea. Pieţele financiare au zvâcnit aproape haotic, încercând să desluşească viitorul. Prima reacţie a fost fuga. Dar dacă fugi de euro, unde te refugiezi? În dolari? Are sens, dolarul rămâne moneda cea mai puternică din lume. A fost testată de toate crizele majore ale lumii, de marile ei războaie şi de recesiuni repetate. A rezistat. Statele Unite au, însă, propriile probleme acum şi sistemul lor de bănci centrale a pus la treabă tiparniţa de bani. Americanii par interesaţi mai degrabă de o monedă mai slabă, care să reducă puţin din apăsarea imenselor deficite pe care le rulează economia lor. În acest moment deci, dolarul nu prea pare o monedă de refugiu. Aurul? S-a scumpit până la cer şi este, practic, greu accesibil omului obişnuit în forma sa de tezaurizare. În plus, aurul este un instrument financiar intens folosit şi e greu de dibuit care va fi evoluţia cotaţiilor metalului galben.
Ambiţiile politice se risipesc în criză
Un plasament nesăbuit, într-un moment inoportun, te poate ruina. Francul elveţian este foarte puternic şi, deci, tentant. Are şi de ce. Stă aşezat peste o economie echilibrată, bine calibrată şi excelent finanţată. Este însă o monedă care nu oferă câştig prin plasament, ci doar protecţie. Ratele de dobânzi asociate francului elveţian sunt minimaliste, uneori negative. Yenul japonez are cam aceleaşi caracteristici cu francul elveţian, cu observaţia că, de ani buni, economia care-l susţine stagnează şi rulează datorii imense, care, la un moment dat, vor stânjeni moneda.
Moneda unică a coagulat ambiţii politice şi a răspuns unor necesităţi economice ale ţărilor membre. Ambiţiile politice dispar în ceaţa crizelor financiare. În septembrie 1992, de pildă, s-a prăbuşit lira sterlină sub atacul speculativ al lui George Soros. @N_P
