Frunzele de stejar şi lemnul de tei sunt materialele ei preferate. Jeni îmbină arta cu munca pe şantiere arheologice, unde este desenator tehnic.
Vineri a fost vernisată la Tulcea prima expoziţie de icoane pe frunze şi scoarţă de copac semnate de Jeni Efimov. Expoziţia cu vânzare este deschisă publicului până la finele acestei luni.
Pasiunea pentru artă a venit din copilărie
Ca orice copil, şi-a descoperit talentul în desenele de pe pereţi. Iniţial a fost o joacă. A urmat şcoala de artă populară şi astfel şi-a stabilit direcţia în viaţă. A terminat Liceul de Artă George Georgescu din Tulcea. Încă de pe vremea liceului a participat la o serie de concursuri de la care s-a întors cu premii: Concursul Naţional de Machete şi Afişe, unde a expus o lucrare ce promova frumuseţile Deltei Dunării, Concursul Naţional de Pictură Alexandru Ciucurencu, Concursul Internaţional pentru copii „Ţara mea curată“.
Studentă la malul mării
Cât timp a urmat cursurile Facultăţii de Arte de la Constanţa, a fost implicată în expoziţii colective, cum ar fi „Joia Culturală“. A mai expus, împreună cu alţi colegi, la Muzeul de Artă Constaţa şi a participat la Saloanele Studenţilor la Muzeul de Artă din Constanţa. De asmenea, a avut o serie de expoziţii personale la „Cafeneaua literară“ şi în Campusul Universităţii Ovidius din Constanţa. S-a întors, apoi, acasă, unde a predat arte plastice la Colegiul Economic Delta Dunării, iar mai târziu la Liceul Pedagogic.
„La absolvire, în 2005, când m-am întors acasă, am avut o expoziţie la sediul Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Tulcea. Lucrările mele de la licenţă au fost aranjate la sediul comunităţii, întrucât şi eu fac parte din această comunitate. Ţin mine că nici măcar nu eram în localitate atunci când au organizat expoziţia“, îşi aminteşte Jeni. Pictează pe frunze
Exponatele cu care şi-a încheiat studiile uni