Virgiliu Parghel
În cocheta Galerie Ana, o selecţie din lucrările ultimilor trei ani semnate de Virgiliu Parghel îţi captează privirea din primul moment. Vârtejul de culoare te atrage parcă în interiorul ei, te poartă în gestul puternic şi febril al artistului, mărturisit de tuşele puternice, frământate ce construiesc, tonic, peisaje, naturi statice şi mai ales păpuşi, vegheate de „Autoportretul" sever al artistului. Un expresionism cromatic, un duct aproape gestualist al penelului, reliefuri ale pastei creează o lume paradoxal tonică, optimistă. Păpuşile poartă în figura lor conferită de pictor bucurie, duioşie şi un zâmbet hâtru nelipsit uneori de ironie.
Născut în Bucovina, absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Octav Băncilă" din Iaşi şi al Intitutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, la clasa maestrului Corneliu Baba, Virgiliu Parghel s-a remarcat, de-a lungul anilor, prin arta sa suculentă, cu aplecare către aspectele obişnuite ale vieţii, către peisajul rural sau citadin şi către portret, propria imagine servindu-i de multe ori drept model. Pasionat de muzică, fostul soţ al regretatei cântăreţe de jazz Anca Parghel şi-a urmat vocaţia construind o operă puternică, filtrând prin propria trăire moştenirea maestrului căruia îi poartă o dragoste mărturisită cu emoţie.
- Aţi deschis a doua expoziţie la Galeria Ana, în numai doi ani. Ce vă atrage către spaţiul acesta?
- Acum doi ani nu ştiam această galerie. Auzisem că există pe undeva, pe lângă televiziune, o galerie-anticariat. Când am aflat că se află pe Strada Pangrati inima mea a tresărit. Galeria are un perete lipit de atelierul lui Corneliu Baba, care mi-a fost profesor. Am avut onoarea să fiu studentul lui şi, după câteva luni, ne-a invitat la atelier. Era frumos şi emoţionant. Deşi au trecut atâţia ani, nu pot să uit vizitele acelea. Avea o aură pe care toat
