Suceveanul este managerul unui portal care promovează evenimente mondene, dar şi cel care a dus trupa Deep System spre succes peste hotare. Are la activ două proiecte muzicale de succes şi intenţionează să-şi îmbogăţească palmaresul cât de curând, lansând şi alţi artişti.
După absolvirea liceului, Ionuţ s-a angajat ca barman la un club din oraş. „Mi-a plăcut întotdeauna să lucrez cu oamenii şi tocmai de aceea m-am făcut barman. În paralel, am creat un portal pe care am promovat evenimentele din cluburile sucevene“, ne-a spus Ionuţ.
Deţine singura casă de discuri din Moldova
În cei patru ani de existenţă ai portalului pe care postează fotografii de la evenimente mondene, managerul Ionuţ Bejinariu a creat 11 filiale în principalele oraşe din ţară.
„Am colaborat cu aproape toţi artiştii din România, fiind parteneri la peste 1.500 de evenimente din ţară. În acest fel mi-am făcut intrarea în showbiz şi mi-am creat legăturile de care aveam nevoie în industria muzicală“, a menţionat Ionuţ. Primul şi marele său proiect ca manager îl reprezintă lansarea trupei Deep System, care se bucură de succes peste hotare, în ţări ca Belgia, Albania, Bulgaria, Grecia, Polonia, Italia, dar şi în România.
„Este singura trupă din România care a participat la Eurovision în Albania, ca invitat special. Au un succes foarte mare în ţările balcanice şi ocupă poziţii fruntaşe în topurile de la cele mai tari radiouri din aceste ţări“, a explicat managerul trupei, Ionuţ Bejinariu. Odată ce prima trupă a urcat în topurile internaţionale, lui Ionuţ i-a fost uşor s-o promoveze pe cea de-a doua, compusă din Da Fleiva şi Bijue. Proiectul a prins viaţă la jumătate de an după lansarea trupei Deep System, în august 2010.
„Săptămâna viitoare mai lansez un artist, din Botoşani, de care se interesează deja cea mai mare casă de discuri din Am