Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Păsat solicită DNA să trimită dosarul său în instanţă

Publicat in Gandul, marți 8 februarie 2011 ·

Deputatul PDL Dan Păsat a declarat, marţi, după anunţarea rezultatului votului la cererea DNA de ridicare a imunităţii sale parlamentare, că solicită DNA să-i trimită dosarul în instanţă, deoarece el se consideră nevinovat.

"Votul este al doamnelor şi domnilor deputaţi din Parlament. Este vot secret şi votul dânşilor. Eu solicit un singur lucru: mă ştiu nevinovat, solicit DNA să-mi trimită dosarul în instanţă", a afirmat Păsat.

El a mai spus că poate fi trimis în judecată în faţa instanţei, arătând că imunitatea parlamentară nu înseamnă că nu poate fi judecat într-o instanţă din România şi condamnat sau achitat.

"Aici este vorba exclusiv de arestare preventivă. Nu există probe care să dovedească că eu sunt un pericol pentru părţile implicate, pentru societate", a mai spus Păsat.

El nu a vrut să facă public cum a votat, arătând că votul său este constituţional şi este secret.

Întrebat dacă a primit citaţie să se prezinte la DNA, Dan Păsat a precizat că în ultimele 6-8 luni nu a mai fost citat, dar că s-a prezentat până acum de trei ori la DNA, de fiecare dată când a fost solicitat.

Solicitarea DNA în cazul deputatului PDL Dan Păsat nu a întrunit numărul necesar de voturi favorabile pentru a fi adoptată. În sala au fost 292 de deputaţi prezenţi, înregistrându-se 154 de voturi exprimate, dintre care 4 voturi anulate şi 150 de voturi valabil exprimate. În favoarea solicitării DNA, s-au înregistrat 116 voturi "pentru" şi 34 de voturi "împotrivă".

Opoziţia anunţase că nu va participa la vot.

Ministerul Justiţiei a transmis Camerei Deputaţilor, în 4 noiembrie, solicitarea procurorilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj. (Mediafax)

Deputatul PDL Dan Păsat a declarat, marţi, după anunţarea rezultatului votului la cererea DNA de ridicare a imunităţii

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 40 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 21 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 27 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 54 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 58 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°