Operat săptămâna trecută într-o clinică din Leipzig, stelistulIasmin Latovlevici a revenit de două zile în ţară, unde serecuperează după ce intervenţia chirurgicală i-a ridicat rinichiuldrept la nivelul celui stâng.
Lato, cum te simţi după operaţie?
Acum sunt bine, dar după intervenţia chirurgicală am avut dureritimp de vreo două zile. Însă e normal. Intervenţia laparoscopică afost un succes şi ţin să-i mulţumesc medicului care m-a operat, darşi doctorului Meiu care m-a însoţit în Germania.
Clubul Steaua te-a susţinut?
Da, ei au plătit totul. Am fost sunat de colegi, de cei din staffşi de antrenori. Am văzut cine e aproape de mine la greu. Oricum,aceste probleme medicale peste care am trecut m-au întărit şi maimult.
"Nu ştiam că m-am născut cu un rinichi maijos"
Când ai făcut primele analize la Timişoara se părea că ai piatră larinichi...
Da, dar nu au fost investigaţii amănunţite făcute de cineva îndomeniul urologic. Astea le-am făcut când am ajuns la Bucureşti.Sincer, nu ştiam că m-am născut cu un rinichi mai jos. Acum mi l-auridicat la nivelul celuilalt şi sunt foarte bine. În trei săptămânivoi reîncepe pregătirea.
Şi până atunci?
Doctorii mi-au recomandat să fac plimbări în fiecare zi minim ooră, o oră şi jumătate. Nu am restricţii speciale legate dealimentaţie.
De la Steaua a plecat Kapetanos, a venitBurdujan...
Am aflat şi eu, dar credeţi-mă că numai la fotbal nu mi-a statcapul în acele zile...
Îţi pare rău că ai pierdut naţionala?
Ce să fac? Am avut ghinion. Eu acum trebuie să-mi recâştig postulde titular la Steaua şi, dacă voi mai juca bine la echipa mea declub, probabil că selecţionerul va sta cu ochii pe mine şi voi aveaşi altădată şansa de a ajunge la prima reprezentativă.
Metoda prin care s-a operat erevoluţionară
Intervenţ