Sute de copii au învăţat de la ea tainele alfabetului. De peste trei deceniipredă la şcoli de la ţară şi îi ajută pe micuţii cu înclinaţii artistice să îşi cultive talentul.
profil
NĂSCUTĂ - 5 octombrie 1954, comuna Goleşti, judeţul Vâlcea.
STUDII - Liceul Pedagogic din municipiul Râmnicu Vâlcea.
FAMILIE - Căsătorită, doi copii.
Meseria de dascăl e nobilă pentru învăţătoarea Emilia Stănoiu, care în cele trei decenii de muncă a învăţat sute de copii să desluşeazcă tainele alfabetului. Învăţătoarea povesteşte că, de mică a fost atrasă de catedră. Mătuşa ei era cadru didactic şi o lua cu ea la şcoală. „Îmi plăcea cum le preda la copii şi această dragoste mi-a insuflat-o şi mie. Am vrut să simt şi eu plăcerea de a preda şi a pune note. Îmi doream să corectez lucrările şi caietele de teme ale elevilor", povesteşte Emilia Stănoiu. În toţi anii de şcoală, Emilia Stănoiu a obţinut numai locul I. Îşi dorea ca timpul să treacă cât mai repede şi să obţină un loc la catedră. „Mi-a plăcut să scriu frumos şi să insuflu această artă şi bobocilor care vin în clasa I. A scrie frumos e o artă", spune învăţătoarea. După absolvirea cursurilor a predat din anul 1974 la Şcoala Coasta, apoi la Opăteşti, comuna Goleşti, până în anul 1990. Din 1990 a predat la Şcoala cu clasele I-VIII Popeşti din Goleşti, unde lucrează şi astăzi.
Promovează copiii talentaţi
A predat 31 de ani şi din cauza unor probleme de sănătate a întrerupt lucrul câţiva ani. „Mi-a plăcut să descopăr tinerii talentaţi la desen, ori la muzică şi să îi ajut să iasă la lumină. Încerc să promovez talentele ca să nu rămână îngropate", spune învăţătoarea. De doi ani, Emilia Stănoiu vine cu copiii de la ţară, la Palatul Copiilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, la orele de muzică, desen şi origami. „Şi la ţară ca şi la oraş sunt elevi foarte talentaţi c