Tot contabilizez reacţii la interviul de aseară de pe TVR, cu preşedintele. Evident, toată lumea insistă pe ruperea totală declarativă de PDL. Din cauza lui Păsat. Aş vrea să pun nişte întrebări adiacente. discursul preşedintelui este de susţinere totală a Guvernului (pentru că se proiectează singur ca artizanul austerităţii), dar de demolare a parlamentului în general şi a PDL-ului, în special. Dar pînă la urmă întrebarea rămîne: domnule preşedinte, îl urîţi pe Boc-şeful-de-partid şi îl iubiţi pe Boc-austerul-premier? Ce Boc iubiţi? pînă la urmă e ridicol sa-l tot întrebi pe Toader de ce nu ascultă PDL de Traian Băsescu. Boc e şef de partid, el trebuie să răspundă. În politică trebuie să vorbeşti întîi cu “regina” dacă se defectează sistemul. Nu e ca la vameşi. Or, Boc, în toată dramoleta asta, e singurul care nu dă socoteală a fost interesantă şi numirea unor Baconschi sau Traian Ungureanu ca posibili reformatori ai PDL. Interesantă pentru că ei sînt puşi alături de Preda-Macovei. Or, nu e cinstit. Pentru că tot ce fac în public este să repete robotic filozofia prezidenţială fără minime critici, observaţii. Baconschi e un monument de platitudine şi lipsa de curaj al opiniilor (cu excepţia chestiunii romilor, unde era foarte avîntat). În plus, chiar mi se pare comic de dezechilibrată balanţa Blaga-Videanu-Berceanu versus Baconschi-TRU-Voinescu Aş înclina să cred că avem de-a face cu o aplicare stranie a conceptului de locomotivă de partid în cazul lui Traian Băsescu: îi fac de rîs ca să arăt că există voinţă politică, mă dau cu capul de pereţi, dar tot cu ei rămîn. O astfel de strategie poate pregăti un nou partid (slabe şanse) sau pot întări paradoxal PDL ca singurul loc în care impresia reformei este asigurată de preşedinte, iar banii sînt asiguraţi de o maşinărie de colectare bine pusă la punct.

Tot contabilizez reacţii la interviul de aseară de pe T