Medicul Mircea Beuran respinge acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu şi neagă că l-a operat pe preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu, iar în ceea ce priveşte intervenţia chirurgicală în cazul Hayssam precizează că aceasta a fost filmată şi s-au făcut teste ADN care au confirmat diagnosticul.
"Nu am luat parte la operatia lui Nicolescu. A făcut-o doctorul Brădişteanu, cu o echipă formată din chirurgi de la nivelul spitalului nostru. Dar sunt chirurgi cardiovasculari. (...)Dovedeşte că nu cunoaşte realitatea medicală", a afirmat Beuran, adăugând că trebuie stabilite "nişte repere anatomice - cordul e în torace, uar colonul lui Hayssam era în abdomen".
El a reamintit că operaţia căreia i-a fost supus omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fost filmată şi că ulterior au fost făcute teste ADN care au confirmat diagnosticul.
"Operaţia pe care am facut-o eu, am mai spus, problema este bine cunoscută de cei care trebuiau să ţină minte mai mult, a fost filmată, văzută, de mai multe persoane ale justiţiei şi din penitenciar, inclusiv s-au făcut teste ADN, care arată că piesa care s-a scos din bolnavul Hayssam era cancer", a declarat Beuran la Realitatea TV.
El a subliniat că 8-10 persoane au filmat permanent, de când se spăla pe mâini pentru a intra în operaţie, până când a părăsit penitenciarul.
"Nu operăm nume proprii, ci oameni", a spus Mircea Beuran.
Medicul a menţionat că la el nu s-a interesat nimeni de cazul Nicolescu.
"Trebuie întrebat Brădişteanu. El a făcut toată această echipă medicală", a adăugat Beuran.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la TVR, că medicii au avut influenţă în justiţie în recursul la arestarea preventivă a lui Constantin Nicolescu, menţionând că operaţia acestuia a fost făcută de un medic care l-a operat şi pe Omar Hayssam de cancer, iar Omar Hayssam "e bine-mersi, sănătos, nu are nici