Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Începe Marea Pensionare

Publicat in Adevarul, miercuri 9 februarie 2011 ·

Noua Lege a Educaţiei, publicată în Monitorul Oficial din 10 ianuarie, a intrat astăzi în vigoare. Potrivit noii legi, profesorii care au împlinut 65 de ani sunt obligaţi să se pensioneze, iar angajaţii universităţilor care au rude în funcţii de conducere vor fi înlocuiţi. „Adevărul de Seară" a încercat să afle care vor fi efectele noii legi la universităţile clujene de stat.

Universitatea „Babeş-Bolyai". „Nu am primit niciun fel de metodologie de aplicare a acestei legi. Profesorii universitari care au trecut de 65 de ani şi care predau la Universitatea «Babeş-Bolyai» i-au trimis deja un memoriu ministrului Educaţiei şi Cercetării, prin care îşi exprimă nemulţumirile cu privire la legea care a intrat în vigoare de azi", a declarat Cristina Nistor, purtătorul de cuvânt al UBB. Aceasta nu a vrut să comenteze nici pe seama incompatibilităţii, potrivit noii legi, între statutul rectorului Andrei Marga şi al soţiei acestuia, Delia Marga, şefa Centrului de Limbi Moderne „Lingua" al Universităţii.

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. La UTCN 38 de profesori voi fi nevoiţi să iasă la pensie, conform Legii Educaţiei. Daniel Sârb, purtătorul de cuvânt la UTCN, a declarat că universitatea va aplica legea, fără să precizeze când vor înceta contractele pentru cele 38 de cadre didactice. „Nu noi stabilim cum aplicăm legea. Vom aplica ad litteram legea, exact aşa cum prevăd normele metodologice ", a explicat Daniel Sârb. Acesta a mai spus că în cadrul UTCN nu există situaţii în care angajaţi ai universităţii să fie soţi, afini sau rudenie până la gradul al III-lea, şi să aibă relaţii de subordonare unul faţă de celălalt.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Conform prevederilor Legii Educaţiei, 11 profesori ai USAMV vor fi nevoiţi să iasă la pensie. „Vor ieşi la pensie, n-au ce să facă. În cadrul universităţii există două sau trei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții la CFR Călători și în județul Constanța

Ziua Constanta acum 26 minute
Astăzi, 25 martie 2025, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi București au pus în executare 39 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Giurgiu, Teleorman, Brașov, Prahova, Ialomița, Slobozia, Cons

Buna Vestire. Obiceiuri și superstiții legate de vreme și recolte

Ziua Constanta acum o ora
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie, fiind prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Buna Vestire amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecio

UPDATE - Incendiu pe Calea Moşilor din Capitală/ O maşină a luat foc, iar flăcările s-au extins şi la alte autoturisme/ Nu sunt victime/ Informarea Poliţiei Capitalei VIDEO

News.ro acum 18 minute
Un incendiu violent s-a produs, marţi dimineaţă, pe Calea Moşilor din Capitală, O maţină a luat foc, iar flăcările s-au extins şi la alte autoturisme. La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin pentru stingerea incendiului. Din primele da

Simulare BAC Istorie 2025. Elevii de clasa a XII-a de la uman dau astăzi proba obligatorie

Libertatea acum o ora
Elevii de clasa a XII-a de la profilul uman susțin astăzi, 25 martie 2025, simularea de Bacalaureat la istorie. Subiectele vor fi publicate pe site-ul Ministerului, de la ora 15:00.

CORESPONDENȚĂ DIN SAN MARINO Criticat public de Lucescu, Drăguș nu s-a ferit de cuvinte: „Și eu aștept”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Denis Drăguș (25 de ani), atacantul lui Trabzonspor, a oferit prima reacție după succesul înregistrat la Serravalle. Drăguș Bosnia San Marino 7 minute Denis Drăguș Mircea Lucescu

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1126. Moscova și Washingtonul pregătesc un comunicat de presă comun referitor la negocierile din Arabia Saudită

Gandul acum o ora
Războiul din Ucraina a intrat marți, 25 martie 2025, în a 1126-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Rusia și Statele Unite vor emite marți, 25 martie, un comunicat de presă comun pentru a rezuma negocierile lor privi

Guvernul SUA ar putea risca intrarea în incapacitate de plată începând din iulie, avertizează un institut de cercetări

News.ro acum 3 ore
Guvernul Statelor Unite ar putea ajunge în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile financiare începând de la mijlocul lunii iulie şi până la începutul lunii octombrie, dacă Congresul nu acţionează pentru a ridica plafonul de îndatorare, estimează

Exerciţiu de gestionare a unei situaţii de urgenţă: simularea unui incendiu în Aeroportul ”Henri Coandă” - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a organizat, marţi noaptea, exerciţiul „Gestionarea situaţiei de urgenţă determinate de producerea unui incendiu în terminalele de pasageri”, care l a urmărit atât verificarea capacităţii organizatorice, cât

70% din români consideră că Româniaa avut de câștigat din apartenența la UE - Sondaj Eurobarometru

Adevarul acum 36 minute
Două treimi dintre europeni doresc ca Uniunea Europeană să joace un rol mai important în protecția lor. La nivel național, 47% din români doresc acest lucru.

Incendiu pe Calea Moșilor în București. Mai multe mașini sunt în flăcări

Wall-Street.ro acum 32 minute
Un incendiu are loc pe Calea Moșilor, una dintre cele mai circulate artere din București, în apropierea Pieței Obor. Cinci mașini ard în momentul de față, pompierii intervenind. Știrea în actualizare Sursa foto: Shutterstock Abonează-te pe Calculato

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/23°
mie.

13°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/19°
mie.

11°/15°
joi

11°/17°
vin.

10°/12°
Constanta
acum

17°
mar.

11°/19°
mie.

9°/15°
joi

8°/10°
vin.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

10°/16°
mie.

10°/17°
joi

10°/14°
vin.

9°/11°
Timisoara
acum

12°
mar.

10°/17°
mie.

9°/18°
joi

11°/13°
vin.

9°/13°