Bătrâna Europă este cu siguranţă impresionată de dexteritatea cu care liderii politici ai românilor s-au obişnuit să-şi fure singuri căciula.

Autosustragerea căciulii, înrudită semantic cu îngrăşatul porcului în Ajun sau cu cusătura cu aţă albă, ne defineşte ca pe nişte neamuri sălbatice venind din civilizaţii crescute în cultul înşelării vecinului, a prietenului, a aliatului prin şmecherii rudimentare. O asemenea formă de triş, trăsnind de autentic specific naţional, e în plină derulare. La Bucureşti se aflase încă de prin vară că invitarea României în Clubul Schengen se anunţa delicată din cauza aceleiaşi tradiţionale corupţii care, în cazul dat, ar fi adăugat încă o lungă graniţă vulnerabilă unui şi aşa foarte problematic flanc sud-estic al UE. După ce Franţa şi Germania şi-au făcut publică opoziţia faţă de aderarea României (şi a Bulgariei) la Spaţiul Schengen, Bucureştiul a ripostat bărbăteşte.

S-a început cu rafalele verbale ale preşedintelui Băsescu şi ale ministrului de Externe Baconschi pe tema pretinselor discriminări cu care s-ar opera în cercurile influente ale Uniunii. În timp ce în spatele frontului se introducea pe ţeavă muniţie de război, şeful statului a descins la sfârşitul lui ianuarie în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru a returna toate acuzaţiile ce ar periclita aderarea la soroc a României la Spaţiul Schengen. Parlamentarii europeni au aflat că „un membru important al opoziţiei a fost arestat pentru corupţie". De Constantin Nicolescu era vorba, cu menţiunea îngrijorătoare că ştirea prezidenţială devansase decizia judecătorilor.

Dl Băsescu a adăugat că „în ultimii cinci ani au fost arestaţi şi s-au făcut rechizitorii pentru 51 de vameşi" şi a conchis cu un surâs misterios: „Poate veţi avea ocazia să observaţi ce se va întâmpla undeva în luna februarie." În luna februarie, pâna la redactarea acestei analize,