Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interzis la Sf�ntul Valentin!

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 9 februarie 2011 ·

Guvernul regiunii Belgorod din vestul Rusiei a anunţat, ieri, că se opune celebrării în spaţii publice a Sfântului Valentin, “o sărbătoare care contravine culturii ruse”. “Suntem contra implantării sărbătorilor catolice în regiunea noastră, unde 97% din populaţia locală este ortodoxă”, a declarat Nikolai Bezlutski, membru în administraţia regiunii Belgorod. “Însă cei care vor dori să sărbătorească Sfântul Valentin în intimitate o vor putea face. Nicio pedeapsă nu a fost instituită”, a adăugat responsabilul rus. Nicio petrecere nu este prevăzută la Universitatea Belgorod, care va celebra, pe 15 februarie, Ziua Tinerilor Ortodocşi, a declarat Alexandre Pyj, purtătorul de cuvânt al universităţii. “Dacă studenţii vor dori să petreacă între ei de Sfântul Valentin, nu există nicio obiecţie”, a adăugat aceeaşi sursă. Printr-un document intitulat “Măsuri pentru asigurarea securităţii spirituale a regiunii Belgorod”, autorităţile din această zonă au decis să nu autorizeze petrecerile de Sfântul Valentin şi de Holloween în stabilimentele culturale, educative şi alte administraţii orăşeneşti şi departamentale din această regiune. Aceeaşi directivă vorbeşte despre “necesitatea organizării unei prezentări explicative în mass-media din regiune, care să prezinte particularităţile acestei sărbători ce contravine culturii ruse”. Acest document a fost aprobat în martie 2010, de către Guvernul regional şi de arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe ruse din Belgorod. Puţin cunoscută până în urmă cu 10 ani, sărbătoarea de Sfântul Valentin reprezintă, în prezent, o adevărată mană cerească pentru comerţul din Rusia. Magazinele vând numeroase cărţi poştale şi obiecte în formă de inimă, iar restaurantele le propun clienţilor meniuri speciale, cu ocazia acestei sărbători. În 2008, Svetlana Medvedeva, soţia preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, a lansat o ofensivă împotriva acestei sărbători importate

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 19 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 19 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 51 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 55 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°