L-am văzut, aseară, pe Traian Băsescu, la TVR, exprimându-şi îndoiala asupra necesităţii intervenţiei chirurgicale în cazul arestatului preventiv Constantin Nicolescu. Că e cam dubioasă intervenţia asta, că tot profesorul pesedist Mircea Beuran l-a operat şi pe Omar Hayssam, care uite ce bine se simte pe acolo prin Siria (ştim noi, că avem servicii de informaţii pe fază, ne-a atras atenţia, complice, prezidentul!), că de fapt instanţa care a anulat mandatul de arestare a fost influenţată de... doctori.
Oarecum, preşedintele, aşa de bine informat cum ne zice tot timpul că este, putea fi mai precis. Beuran e chirurg generalist, adică nu operează pe cord, ci pe alte părţi ale corpului, cum ar fi colonul canceros al lui Hayssam. Pe arestatul Nicolescu l-a operat alt pesedist, profesorul Brădişteanu şi echipa lui de chirurgi cardiovasculari, iar doctorul Beuran doar i-a asistat. A fost, totuşi, o operaţie pe cord deschis. Profesorii ăştia pesedişti puteau inventa o intervenţie mai uşoară, suficientă pentru influenţarea justiţiei! Probabil asta a fost necesar, cine ştie, până se duce domn' Băsescu să vadă analizele, radiografiile, remene-urile, probele de urină şi fecale. Desigur că trebuie studiat totul în amănunt de organele statului reformat.
Trecând peste faptul că un doctor după ce operează un pacient, fie el şi Omar Hayssam, se aşteaptă ca acesta să se facă bine (sau mai bine), nu să moară, afirmaţiile şi insinuările preşedintelui Băsescu mă duc cu gândul la „complotul halatelor albe" de la Kremlin, demascat de Lavrenti Pavlovici Beria, în 1953. Şeful NKVD-ului a arestat atunci nouă somităţi medicale, dintre care şase erau evrei, sub acuzaţia de tentativă de omor prin otrăvire, asupra conducătorilor statului sovietic, deci şi asupra lui... însuşi părintelui popoarelor, Iosif Visarionovici Stalin! Zdrobiţi în anchetă doi au decedat, iar ceilalţi şapte r