Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful vămilor învinuit pentru o mită de 430.000 euro

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 februarie 2011 · ·

Radu Traian Mărginean, şeful Agentiei Nationale a Vămilor şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a fost pus sub invinuire de procurorii DNA Oradea, sub acuzaţia de luare de mită în dosarul in care şefa Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, a fost acuzata de cumparare de influenta, iar doi oameni de afaceri - Ioan Savu si Liviu Florian, intermediarii mitei- au fost acuzati de trafic de influenta si arestati preventiv . Surse judiciare spun ca Marginean a refuzat ieri sa dea declaratii , solicitand termen pentru a-si putea organiza apararea.

Potrivit procurorilor, in septembrie 2009, inspectorul vamal Dobrescu ar fi platit celor doi intermediari 130.000 de euro, iar in urma acestei plati, seful Vamilor, Radu Traian Marginean, i-a semnat numirea pe functie cu delegatie ( numire temporara). „Suma a fost remisă inculpatului Liviu Florian în mai multe tranşe, prin intermediul omului de afaceri Ion Savu. Cumpărătoarea de influenţă a fost delegată în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu, prin ordin al şefului ANV în data de 23 septembrie 2009, delegare care a expirat pe 24 februarie 2010", se arată în referatul anchetatorilor. Procurorii DNA Oradea au mai stabilit că, pentru a strânge cei 130.000 euro, Dobrescu a fost ajutată de o a treia persoană, inculpatul Ioan Romeo Niţu, care a colectat bani de la 11 persoane, cămătari sau traficanţi de ţigări. Dobrescu le-a promis că le va restitui banii inclusiv prin facilitarea actelor de contrabandă.

Marginean ar fi vrut alţi bani pentru reconfirmarea pe funcţie

După încetarea delegării din februarie 2010, Liviu Florian a pretins de la Dobrescu alte 300.000 de euro, promiţându-i, din nou, că în baza influenţei pe care o are asupra şefului ANV dovedită deja (prima delegare pe functie), îl va determina să-i prelungeasca delegarea sau chiar sa-i obtina numirea definitiva.. Spre ghinion

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului

Botosani News acum 2 ore
Un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară a avut loc luni, pe raza localității sucevene Adâncata. În urma accidentului un bărbat a rămas încarcerat în interiorul unui autoturism, fiindcă extras de către echipajul specializat pentr

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°