Gheorghe Stanciu (60 de ani) este şofer pe autobuzele de transport public de peste 40 de ani şi a lucrat pe toate tipurile de maşini, de la TV-urile de altă dată la autocare moderne. De-a lungul carierei sale la volan a străbătut zilnic de zeci de ori oraşul dar a făcut şi trasee la nivel naţional şi chiar şi în Vest

Nea Gică, cum îl cunoaşte toată lumea, lucrează la Transport Public din anul 1970. Pe atunci societatea făcea parte din regia locală a comunalelor, care includea atât activitatea de transport public, cât şi taximetria sau salubrizarea. Astfel că era trecut când pe autobuz, când pe autoturismele taxi. „Când nu aveam şoferi pe autobuze îi trecea la taxiuri şi invers, eram când colo, când dincolo. Bine, şoferii nu prea se înghesuiau să urce pe autobuze că erau pe atunci vechile TV-uri pe benzină, aşa că preferau taxiurile. Dar dacă era nevoie de şofer te duceai, ce să faci?“, îşi aminteşte nea Gică.

Oamenii împingeau autobuzul

Erau vremurile în care greoaiele TV-uri erau puţine pe traseu iar tulcenii mergeau numai cu autobuzul la muncă, astfel că se circula cu uşile deschise, cu oamenii agăţaţi pe scări. „Aveam autobuzul de pe traseul 4 care urca greu panta de la Peco, n-aveam viteza întâi şi atunci oamenii de pe scări coborau şi începeau să împingă după care urcau din nou. Când ajungeam la intersecţie la Buzdugan, călătorii deschideau singuri uşile alea vechi şi coborau nestingheriţi“, spune Gheorghe Stanciu. Îşi aminteşte că traseele erau mai scurte şi mai puţine: 1 mergea până la stadion, 4 până la Spitalul Judeţean, 1 barat a apărut mai târziu pe la Neptun, 7 la Bididia, 3 la Câşliţa, 5 la Nufăru. „Am făcut trasee şi în judeţ nu numai în oraş, aveam curse regulate către Somova, Mahmudia şi Baia. Am condus maşini de toate mărimile, TV-uri, UD-uri, ba pot spune că am fost şi privilegiat că am condus autocare. Doi ani şi jumătate am făcut