Daca exista un domeniu complet neglijat in turismul romanesc, indraznesc sa afirm ca acesta este cel al turismului montan. Nu vreau insa prin aceasta afirmatie sa dau apa la moara celor care se vor grabi sa spuna ca asta se intampla doar in ultimii 20 de ani. Sau celor care contabilizeaza inaugurarile de telescaune facute de doamna Udrea.
Raul este mult mai vechi si are multiple cauze. Pentru a le afla insa, ar fi necesar mai intai sa definim notiunea de turism montan. Nu de alta, dar aici este loc de o confuzie.
Din pacate pentru foarte multi romani, turismul montan se confunda cu fuga in masina, pe malul unui rau, loc ideal de incins un gratar. Ce-i drept, toate astea la poalele muntelui.
Altii pretind ca se duc la munte in concediu, dar dragostea lor pentru munte esueaza de regula intr-o pensiune si ea aflata undeva la poalele muntelui.
Ce li se ofera insa, cu exceptia peisajului, amatorilor de drumetii pe creasta muntilor? Cate cabane mai ofera astazi un minim de confort celor care isi doresc sa strabata, sa zicem, creasta muntilor Fagaras? Acolo unde accesul este relativ mai usor, au aparut si situatii mai fericite.
Este cazul noii cabane Balea, construita pe locul celei care a ars cu ani in urma. Cu totul alta situatie intalnim insa in cazul cabanelor unde accesul nu se poate face cu masina sau telecabina.
Candva, creasta muntilor Fagaras - si nu numai - oferea un adevarat lant de posibilitati de cazare, prin existenta cabanelor construite de SKV (Siebenbuergische Karpaten Verein), adica intr-o traducere aproximativa: Asociatia Carpatina Ardeleana.
Acea asociatie nu era doar autoarea unor constructii de cabane in zone mai putin accesibile. Membrii sai, in cea mai mare parte sasi, s-au ocupat si cu marcarea de trasee montane, intocmirea de harti si nu in ultimul rand de actiuni d
