Preţurile apartamentelor şi garsonierelor au crescut cu până la 5%, din luna ianuarie a acestui an. În ciuda previziunilor descurajatoare pentru acest an, agenţii imobiliari de la Valea Prahovei sunt optimişti şi spun că numărul tranzacţiilor a început să crească.
Specialiştii din domeniul imobiliar, care îşi desfăşoară activitatea pe Valea Prahovei, sunt mai mult decât optimişti la acest început de an. „Pentru acest an se aşteaptă creşterea numărului de tranzacţii pe toate categoriile de imobile şi chiar şi creşteri de preţuri", explică Mihai Totpal, reprezentantul agenţiei Mervani.
Sinaia, preţuri de top
Potrivit unui raport al agenţiei, numărul tranzacţiilor a crescut cu 18 %, iar preţurile apartamentelor şi garsonierelor s-au majorat cu până la 5%. În acest moment, potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai mici preţuri au imobilele din Comarnic, urmate de cele din Cornu, Breaza, Azuga, Buşteni, iar cele mai scumpe apartamente sunt cele din Sinaia.
De exemplu, un apartament cu trei camere din „perla munţilor", de 72 de metri pătraţi, care anul trecut costa 75.000 de euro, acum, este scos la vânzare cu 80.000 de euro. Totodată, dacă o garsonieră în Câmpina poate fi achiziţionată la un preţ de aproximativ 15.000 de euro, o garsonieră în Sinaia costă peste 40.000 de euro şi poate ajunge, într-o zonă centrală, chiar şi la 83.500 de euro.
La Azuga, o garsonieră confort I, decomandată, cu o suprafaţă de 35 de metri pătraţi, la demisolul unui bloc cu trei nivele, poate fi achiziţionată cu 27.000 de euro, prin agenţia imobiliară Montan House. „Acesta este preţul de pornire al garsonierelor în această staţiune şi reprezintă o ocazie specială, pentru că este într-un bloc nou, construit de un dezvoltator imobiliar din zonă", explică Ovidiu Craiciu, reprezentantul companiei.
Un imobil cu două camere în Azuga, prin această agenţie, costă m