Jefrey Franks a declarat că autorităţile braşovene s-au plâns de legătura rutieră dintre Braşov şi Bucureşti şi de lipsa interesului pentru realizarea unei autostrăzi.
Aflaţi ce a decis premierul Emil Boc în privinţa autostrăzii Comarnic - Braşov
Jefrey Franks a precizat că, în timpul unei vizite pe care a făcut-o la Braşov, primarul George Scripcaru i-a comunicat că lipsa unei autostrăzi care să lege oraşul de capitală face ca unele companii internaţionale să refuze să investească în zonă, relatează Mediafax.
„Primarul, când l-am întrebat care este cea mai mare problemă a lui, ne-a spus: «autostrada până la Bucureşti». Aceasta este cea mai mare problemă a mea, vreau un drum mai bun de la Braşov la Bucureşti». Şi, nu cred că este un secret, dar primarul mi-a spus că fabrici ale unor firme internaţionale, care urmau să fie deschise în România, au ales alte locaţii din cauza infrastructurii de transport“, le-a spus Franks parlamentarilor, în Senat.
Oficialul a precizat că infrasctructura de transport trebuie îmbunătăţită, prin investiţii în drumuri, porturi, aeroporturi şi căi ferate, principala sursă de finanţare fiind absorbţia fondurilor europene. „Suma disponibilă în cadrul fondurilor structurale europene pentru România este de aproximativ 15% din PIB. Aceşti bani trebuie folosiţi în următorii 4-5 ani“, a precizat oficialul, care a subliniat că fondurile ar ajuta la creşterea economică.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: