Franta a declansat in ultimul timp una dintre acele polemici care poarta prin excelenta marca ei de fabricatie. Polemica are toate sansele sa devina si o dezbatere istorica, literara, morala si filozofica interesanta, intrucit in centrul ei se afla patru nuclee explozive: numele unuia dintre cei mai mari romancieri francezi, stilul ezitant al oficialitatilor culturale de la Paris, o grava acuzatie de antisemitism si o insolubila problema legata de raportul dintre om si opera.
Marele romancier este Louis-Ferdinand Celine, disparut acum 50 de ani, autorul mai multor romane care au revolutionat acest gen literar, printre care "Calatorie la capatul noptii".
In ce priveste stilul ezitant al oficialitatilor culturale franceze, el tine de faptul ca Ministerul Culturii a vrut initial sa celebreze trecerea a 50 de ani de la moartea lui Celine, dar i-a retras numele de pe lista celebrarilor oficiale in urma unei plingeri depusa de o asociatie evreiasca.
Ajungem astfel si la acuzatia de antisemitism formulata de asociatia copiilor de deportati evrei din Franta. Cum e posibil, spune avocatul Serge Klarsfeld, presedintele asociatiei, ca Republica Franceza sa vrea sa depuna coroane de flori pe mormintul celui care, prin pamfletele sale anti-evreiesti din 1937 si 1938, a alimentat ura impotriva evreilor si a pavat de fapt drumul spre Holocaust?
Indignarea lui Serge Klarsfeld este una de bun simt si justificata, dar nu raspunde la o alta intrebare: cum e posibil ca un scriitor sa fie uneori sediul unor contradictii atit de violente, cum e posibil ca un om sa fie total imoral pe plan politic si genial pe plan artistic, cum e posibil ca josnicia si talentul sa-si dea mina in aceeasi fiinta?
Pentru ca Louis-Ferdinand Celine este, intr-un fel, o enigma umana, un om care a concentrat in paginile sale si in destinul sau toate contradictiile posibile. Chiar s
