Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţigări de contrabandă ascunse în grădiniţa de copii

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 februarie 2011 ·

Din cele 71 de persoane învinuite în dosarul contrabandei cu ţigări instrumentat de IPJ Argeş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, marţi seară s-a dispus reţinerea a 35 dintre ele, care ieri au fost prezentate pe rând în instanţă cu propuneri de arestare preventivă. Printre cei 35 de suspecţi reţinuţi se află şi doi cetăţeni irakieni cu domiciliul în Bucureşti, dar şi un poliţist, şef de post în comuna Denta, din judeţul Timiş. Poliţistul se aproviziona cu ţigări din Serbia şi apoi le vindea la o parte din contrabandiştii din Bucureşti. Inedit este faptul că în timpul percheziţiilor de marţi, poliţiştii au găsit câteva zeci de baxuri cu ţigări într-o grădiniţă particulară din Capitală, deţinută de cei doi cetăţeni irakieni.

În cazul de faţă au fost întocmite două dosare penale, pentru contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală şi comercială, dar şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Printre cei 35 de suspecţi reţinuţi se află şi rudele unui ofiţer de poliţie din judeţul Argeş. Este vorba de mai multe rude, chiar de gradul I ale unui subinspector de la poliţia oraşului Mioveni. Şeful IPJ Argeş, comisarul şef de poliţie Dumitru Nicolae a spus că se va decide dacă poliţistul respectiv va fi cercetat disciplinar, doar dacă pe parcursul derulării cercetărilor vor apărea date şi indicii cum că acesta ştia de activitatea infracţională a rudelor sale. Anchetatorii au mai precizat că din totalul celor 71 de învinuiţi două persoane nu au fost găsite la domicilii, urmând ca zilele acestea să aibă loc alte două descinderi.

Chiar dacă ancheta coordonată din Argeş este total diferită de acţiunea de amploare organizată de DNA şi DGA la mai multe vămi din ţară, există oarecum şi puncte comune pentru că ţigările erau aduse în ţară din Serbia, Moldova sau Ucraina, prin sustragere de la controlul vamal. Ţigările erau depozitate în mai multe locuri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 50 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°