Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rafael Nadal: Barcelona este precum Roger Federer

Publicat in HotNews, miercuri 9 februarie 2011 ·

FC Barcelona defileaza in campionat, iar fotbalul jucat de echipa lui Guardiola este unul de-a dreptul incantator. Performantele echipei catalane sunt comparate de Rafael Nadal cu reusitele lui Roger Federer, rivalul sau de pe terenurile de tenis. "Eu stiu cum este sa concurezi cu cel mai bun din istorie. Este foarte greu sa reusesti ce a facut Barca", a declarat liderul mondial, citat de El Mundo Deportivo.

"Eu stiu foarte bine cum este sa concurezi cu cel mai bun din istorie. Timp de 4 ani am reusit rezultate care mi-au permis sa pot sa ajung numarul unu din lume. Totul s-a intamplat intr-una dintre mai bune epoci din istoria tenisului. Atunci, el (nr. Federer) a fost numarul doi. Foarte mult timp nu am putut decat sa-l aplaud pe Roger si sa privesc la realizarile sale. A trebuit sa muncesc enorm pentru a-l ajunge si pentru a-l depasi", a precizat Rafael Nadal.

Barcelona, precum Federer

"Rezultatele Barcelonei sunt aproape de neegalat, iar acest lucru a denaturat realizarile celor de la Real Madrid, echipa care a reusit un sezon foarte bun cu multi jucatori tineri si cu un proiect important. Adevarul este ca pe primul loc se afla cea mai buna echipa din istorie", a mai spus Nadal facand referire la FC Barcelona.

Admira performantele echipei blau-grana

"Este foarte greu sa faci ceea ce a realizat Barcelona. A mentinut un nivel extraordinar de concentrare si de motivare de-a lungul atator partide importante. Asta arata valoare si foarte multa munca", a conchis Nadal. FC Barcelona defileaza in campionat, iar fotbalul jucat de echipa lui Guardiola este unul de-a dreptul incantator. Performantele echipei catalane sunt comparate de Rafael Nadal cu reusitele lui Roger Federer, rivalul sau de pe terenurile de tenis. "Eu stiu cum este sa concurezi cu cel mai bun din istorie. Este foarte greu sa reusesti ce a facut Ba

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, cel dintâi președinte al României ales la primul mandat fără să fie afiliat unui partid

HotNews acum 18 minute
Nicușor Dan a obținut peste 6,2 milioane de voturi la scrutinul din 18 mai, devenind astfel primul candidat independent care obține funcția supremă în stat. Rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale arată, conform AEP, că Nicușor Dan a câștiga

Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată „agresiv”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la prostată care s-a extins la oase, a anunțat duminică un comunicat al biroului său. Biden, care a părăsit funcția în ianuarie, a primit diagnosticul după c

Trump și Putin urmează să aibă discuția telefonică anunțată de președintele SUA, pentru a „pune capăt băii de sânge” din Ucraina

Adevarul acum o ora
Luni, 19 mai, va avea loc discuția telefonică dintre președintele Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, pentru a „pune capăt băii de sânge” din Ucraina.

Economia Israelului a crescut cu 3,4% în primul trimestru, în pofida impactului continuu al războiului din Gaza

G4Media acum o ora
Economia Israelului a înregistrat o creştere moderată de 3,4% în primul trimestru al anului 2025, potrivit estimărilor preliminare publicate duminică de Biroul Central de Statistică, într-un context marcat în continuare de conflictul în desfăşurare

Alegeri Prezidențiale 2025 A fost depășit pragul de 1,5 milioane români care au votat în diaspora

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 1,5 milioane de români au votat în diaspora până duminică, 18 mai, la ora 18:30, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Prezența la urne în străinătate

Prim-vicepreşedinte AUR, Marius Lulea recunoaște înfrângerea în alegeri

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-vicepreşedinte AUR, Marius Lulea, recunoaște victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale în fața lui George Simion, potrivit stiripesurse.ro. „Mulțumim tuturor românilor care ne-au acordat încrederea lor în turul al doilea al alegerilor

Kelemen Hunor: Felicitări din suflet lui Nicușor Dan / Sunt foarte mândru de comunitatea noastră

G4Media acum 8 ore
Kelemen Hunor, președintele UDMR, l-a felicitat duminică noapte pe Nicușor Dan, proiectat președinte de exit-poll-urile Avangarde și CURS. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele

Stegarul Dac și-a tăiat brățara electronică și s-a urcat pe o schelă, la Piața Universității, în ziua alegerilor prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public ca „Stegarul Dac”, s-a suit duminică pe o schelă montată pe o instituție din centrul Capitalei, în zona Pieței Universității, după ce și-ar fi tăiat brățara electronică montată de polițiști, i

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – George Simion a pierdut 13 judeţe între primul şi al doilea tur de scrutin

News.ro acum 7 ore
Candidatul AUR, George Simion, care a câştigat alegerile din 4 mai în 36 de judeţe, conduce în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale doar în 23 de judeţe. Per total, el are, la ora transmiterii acestei ştiri, mai puţin cu peste 880.000 de

Reacția Rusiei după scrutinul prezidențial din România. Maria Zaharova: „În primul rând, v-aş ruga să nu numiţi asta alegeri”

HotNews acum 9 ore
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins orice insinuări că există posibilitatea unui amestec al Federației Ruse în alegerile prezidențiale din România, scrie agenţia oficială rusă TASS. Postarea de pe Telegram

Vremea

București
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

9°/21°
mie.

12°/19°
joi

13°/26°
Iasi
acum

12°
lun.

7°/19°
mar.

7°/18°
mie.

8°/22°
joi

11°/24°
Constanta
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

10°/19°
mie.

13°/17°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/12°
mar.

5°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/18°
mar.

8°/19°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°