Oficialii olandezi au apreciat, miercuri, că România şi Bulgaria nu pot adera la spaţiul Schengen în "acest stadiu", alăturându-se astfel poziţiilor exprimate anterior de Franţa şi Germania, relatează Mediafax.
"Suntem de acord cu Franţa, Germania, Finlanda şi alte ţări pentru a spune că România şi Bulgaria nu pot, în acest stadiu, să adere la spaţiul Schengen", a declarat ministrul olandez al Afacerilor Europene, Ben Knapen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Paris, la finalul unei întrevederi cu omologul său francez, Laurent Wauquiez.
"Potrivit rapoartelor redactate de Comisie, prea multe puncte sunt deficiente pentru ca România şi Bulgaria să poată adera la spaţiul Schengen. Am decis să lucrăm la definirea unui ansamblu de criterii de respectat şi, pornind de aici, să punem la punct o foaie de parcurs pentru aderarea la spaţiul Schengen", a continuat ministrul.
La rândul său, Laurent Wauquiez a refuzat ideea unui "calendar" cu "date artificiale".
"Da, România şi Bulgaria au vocaţia de a intra în spaţiul Schengen, au depus eforturi imense pentru a ameliora eficacitatea la frontiere, lupta împotriva corupţiei, sistemul judiciar, dar criteriile nu sunt îndeplinite", a afirmat oficialul francez, în condiţiile în care relaţiile dintre Paris şi Bucureşti s-au răcit din cauza acestui dosar.
Franţa şi Germania au decis, la 21 decembrie, să blocheze aderarea, în martie 2011, a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, insistând asupra carenţelor Sofiei şi Bucureştiului în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.
Finlanda a adoptat această poziţie la 20 ianuarie, iar Norvegia şi-a exprimat rezervele asupra aderării celor două ţări la 4 februarie.
Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber din Finlanda până în Grecia şi d