Conducerea societăţii este optimistă în ceea ce priveşte ieşirea din starea de insolvenţă
Valeriu Călbează, administratorul special al societăţii Hidromecanica Braşov, este încrezător că societatea pe care o conduce va ieşi cu bine din starea de insolvenţă. „Deocamdată lucrăm la planul de reorganizare, acesta va fi prezentat creditorilor în următoarele două - trei luni”, a spus Călbează, care a mai explicat că faţă de anul trecut comenzile sunt în creştere. „Reuşim să ne menţinem şi să ne plătim utilităţile pentru că acum totul e mai scump”, a mai declarat sursa citată. Potrivit lui Călbează, în prezent societatea are 183 de angajaţi şi „nu intenţionăm să facem disponibilizări, pentru că avem nevoie de toţi oamenii la muncă”.
Tribunalul Braşov a admis, în luna noiembrie, cererea de intrare în insolvenţă a companiei Hidromecanica, numind ca administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania.
Prima Adunare Generală a Creditorilor societăţii Hidromecanica SA Braşov a avut loc pe 7 februarie la Hotel Pantex. Termenul de definitivare al tabelului de creanţe este de 16 februarie.
Hidromecanica a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane lei, în scădere cu 46% faţă de perioada similară a anului 2009, şi pierderi de peste 1 milion de lei.
Pachetul majoritar de acţiuni al firmei este deţinut de trei persoane fizice, Rodica-Elena Gîrbacea (37,79%) şi copiii săi Iulia-Nicolae (11,33%) şi Teodor-Ştefan (11,33%), aceştia preluând practic pachetul majoritar de acţiuni deţinut de Lucian Gârbacea, decedat în primăvara lui 2009. În acţionariat se mai regăseşte SIF Transilvania, care are 36,26% din capitalul social al Hidromecanica. Conducerea societăţii este optimistă în ceea ce priveşte ieşirea din starea de insolvenţă
Valeriu Călbează, administratorul special al societăţii Hidromecan