Atacantul Lucian Burdujan, rămas liber de contract după ce şi-a reziliat contractul cu formaţia FC Vaslui, se va alătura astăzi lotului Stelei, a anunţat Mihai Stoica, managerul general al grupării din Ghencea. Sursa: Mediafax
"Am vorbit cu patronul şi am decis să nu facem o ofertă pentru Gerlem. Moares este şi el prea scump. Mai mult ca sigur, un atacant român va veni mâine (n.r. miercuri). Este vorba de Lucian Burdujan. Este un jucător puternic, rapid, cu experienţă la nivel de top", a spus Mihai Stoica la sport.ro.
Burdujan (27 de ani) a mai jucat pentru Ceahlăul Piatra Neamţ, Rapid Bucureşti şi FC Vaslui. Mai mult, atacantul a mai colaborat de două ori cu Marius Lăcătuş, tehnicianul Stelei, pe vremea când acesta antrena Ceahlăul şi FC Vaslui.
"Moraes m-ar fi costat 1.8 milioane de euro, ce rost avea să-l mai iau? E posibil ca pentru noi să fie mai util Burdujan decât Moraes. Burdujan e ceea ce Marius Lăcătuş voia. E un înlocuitor foarte bun pentru Bilaşco", a declarat Gigi Becali.