Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barbu, la Petrolul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 februarie 2011 ·

Fostul jucător al Ştiinţei, Radu Barbu (21 de ani), s-a transferat la Petrolul Ploieşti, a anunţat ieri site-ul liga2.ro. Radu Barbu a debutat la Universitatea în urmă cu două sezoane, însă nu a reuşit să se impună printre juveţi. Anul trecut a fost împrumutat la Gaz Metan CFR Craiova, dar şi-a încheiat colaborarea cu gruparea de la „Depou“ mai devreme, în această iarnă Jerry Gane hotărând că nu mai are nevoie de serviciile fundaşului central. Barbu a început pregătirea de iarnă alături de alb-albaştri, dar Nicolo Napoli a decis să nu-l ia în cantonamentul din Antalya, jucătorul rămânând să-şi caute echipă în România. Luni, Barbu s-a prezentat la antrenamentele echipei prahovene, fiind dorit de antrenorul Valeriu Răchită, care avea nevoie de un stoper. Conform sursei mai sus-amintite, Petrolul şi Universitatea Craiova au ajuns la un acord de principiu privind transferul lui Radu Barbu. Astfel, acesta ar urma să semneze cu gruparea ploieşteană pentru doi ani şi jumătate. În schimb, clubul Universitatea Craiova ar păstra dreptul de a primi 50 la sută din suma unui eventual transfer ulterior al fotbalistului. „Este un fotbalist care ne poate ajuta, atât pentru îndeplinirea obiectivului imediat, promovarea în prima ligă, cât şi pe mai departe“, a spus Vivi Răchită. Prahovenii au efectuat deja prima parte a stagiului de pregătire la Predeal. În acest weekend vor susţine două meciuri de verificare, în compania echipelor Gloria Buzău şi Săgeata Năvodari, după care vor pleca în Turcia, pentru stagiul din Antalya. Fostul jucător al Ştiinţei, Radu Barbu (21 de ani), s-a transferat la Petrolul Ploieşti, a anunţat ieri site-ul liga2.ro. Radu Barbu a debutat la Universitatea în urmă cu două sezoane, însă nu a reuşit să se impună printre juveţi. Anul trecut a fost împrumutat la Gaz Metan CFR Craiova, dar şi-a încheiat colaborarea cu gruparea de la „Depou“ mai devreme, în această i

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum o ora
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 7 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Elena Lasconi, despre propunerea de nominalizare a lui Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace: Parcă altă treabă nu avem/ Eu cred că Zelenski merită Premiul Nobel pentru Pace

News.ro acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, e de părere că Volodimir Zelenski ar trebui nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace. ”Parcă altă treabă nu avem. Suntem într-o situaţie foarte grea, pentru că d

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 3 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 4 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Trump, referiri răutăcioase la adresa lui Iohannis: Nu l-am plăcut

NapocaNews acum o ora
În acest context, Trump a făcut referire la contracandidatul lui Rutte din 2024 la șefia alianței, Klaus Iohannis, fără a-i menționa numele, sugerând că acesta nu ar avea experiența sau viziunea necesară pentru a conduce NATO într-o perioadă atât de

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 4 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 7 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

3°/12°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
lun.

1°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
lun.

3°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
lun.

-2°/8°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°
lun.

1°/10°