Jucători de cricket plătiţi cu peste 10 milioane de dolari pe an şi skateboarderi care strâng uşor 5 milioane de dolari pe sezon sunt câteva exemple de pe lista sportivilor milionari fără să joace fotbal, baschet sau baseball
Fotbalul şi tenisul sunt cele mai populare sporturi în Europa, şi vedetele câştigă uşor multe milioane de euro pe an, în vreme ce în America milionarii vin din baschet, baseball, fotbal american s-au hochei.
Există, însă, şi alte sporturi, considerate "obscure" în multe părţi ale lumii, care-şi plătesc vedetele la fel de bine. Dacă nu chiar mai bine.
Cricketul, spre exemplu, se joacă în foarte puţine ţări de pe glob, dar în India este "religie". Campionatul indian de cricket este cel mai puternic din lume, la fiecare meci asistă zeci şi chiar sute de mii de spectatori, iar vedetele sunt plătite în consecinţă. Mahendra Singh Dhoni, vedeta naţionalei Indiei, este un jucător care câştigă cel puţin 10 milioane de dolari pe an, din salarii şi din contractele de publicitate, iar pe locul 2 în acest clasament al jucătorilor de cricket este un al indian, Sachin Tendulkar, care strânge "doar" 8 milioane de dolari pe sezon. De altfel, locul 10 în topul jucătorilor de cricket primeşte în cont câte trei milioane de dolari pe an şi sunt alte sute de sportivi care câştigă cel puţin un milion de dolari.
Foarte mulţi bani, adică 12 milioane de dolari într-un singur sezon, câştigă şi Tony Hawk, şi dacă auziţi pentru prima dată în viaţa dumneavoatsră de acest nume este normal. Pentru că el este o vedetă doar în SUA, o adevărată legendă a skateboard-ului. Sportivul de 42 de ani este un adevărat "guru" al acestui sport, poate şi pentru că a ştiut cum să profite de piaţa de skateboard, evaluată de specialişti la 4 miliarde de dolari pe an. Mulţi bani din skateboard face şi Ryan Sheckler, în jur de 5 milioane de dolari pe an din reclame, din