Deşi ocupă locul opt al ligii a II-a, echipa fanion a Argeşului are cel mai bun mijlocaş dreapta din liga a II-a.
Turul de campionat a adus pentru “alb-violeţi” doar cinci victorii (3-0 cu Deva, 3-0 la ACU Arad, 4-2 cu Vâlcea, 2-1 cu Silvania şi 2-1 la Alba Iulia), şapte înfrângeri (0-2 cu UTA, 1-2 la Iaşi, 0-2 la ALRO, 0-5 la Petrolul, 0-2 la Turda, 0-1 cu Mioveni şi 0-1 la Bihor Oradea) şi două egaluri (1-1 cu Gaz Metan CFR Craiova şi tot 1-1 cu Voinţa Sibiu).
"Vulturii" au marcat 17 goluri, dar în schimb au primit 21 de goluri, având un ruşinos -4 în clasamentul adevărului.
Înainte de startul returului, “alb-violeţii” ocupă locul opt al Ligii a II-a, seria a II-a, cu doar 17 puncte.
În ciuda acestor rezultate nu tocmai reuşite, din lotul lui FC Argeş a ieşit în evidenţă Alin Popa, care a reuşit să marcheze opt goluri şi să atragă atenţia prin evoluţiile sale.
Alin Popa a fost de departe cel mai bun jucător al “vulturilor” în prima parte a campionatului.
Tânărul de doar 20 de ani a fost promovat la prima echipă în startul turului de campionat.
Deşi la început evoluţiile sale au fost unele modeste, imediat puştiul lui FC Argeş a reuşit să impresioneze prin jocul său.
Datorită reuşitelor sale, “alb-violeţii” ocupă locul opt al ligii a II-a, seria a II-a.
Merite recunoscute
FC Argeş a marcat doar 17 goluri în turul de campionat.
De remarcat este faptul că opt din ele au fost reuşite de Alin Popa.
Poate de aici nu surprinde ceea ce a urmat pentru tânărul piteştean.
A devenit imediat liderul din teren al lui FC Argeş, iar echipele din Liga I au început imediat să îşi arunce ochii spre jucătorul “alb-violet”.
Siteul Ligii a II-a şi fanii l-au desemnat cel mai bun mijlocaş dreapta
Alin Popa a fost votat de cãtre vizitatori site-ului www.Liga2.ro, cel mai bun mijlocaş dreapta al