Contrar aşteptărilor, preţurile de achiziţie, la bursa de artă, înregistrează creşteri surprinzătoare. La casele de licitaţii, se cumpără, în continuare, lucrări semnate de clasicii artei româneşti. Interbelicii sunt la mare căutare. Ieşirea din criză, la preţuri mari sau disperarea negustorilor de a intra cât mai repede în posesia unor lucrări, ce-i drept valoroase, pe care le vor putea revinde, peste doi, trei ani, la preţuri duble?! Cert este că au fost lichidate colecţii importante, în această perioadă de "maximă austeriate". Explicaţia este simplă: pe de o parte, posesorii de bunuri culturale (sau moştenitorii acestora - cei care şi-au pus la adăpost, pentru vremuri grele, lucrări provenite din colecţii celebre în epocă, au obosit în aşteptarea unor vremuri tihnite, îndestulate. Sărăcia, boala şi bătrâneţea au învins. Pe de altă parte, colecţionarii cu dare de mână sau investitorii timpului nostru, aceia care au înţeles că arta este, într-adevăr, o investiţie pe termen lung, nu ratează niciun prilej care le-ar putea aduce, nu peste mult timp, un venit substanţial. Din păcate, în disperarea unora dintre actorii pieţei de artă, nu mai rămâne loc şi pentru acele lucrări semnate de nume mai puţin cunoscute sau renumite în epoca în care au creat. Nu intenţionăm să-i numim, în aceste pagini, din motive lesne de înţeles. Între aceştia din urmă, există autori ale căror lucrări pot sta, cu mare cinste, alături de cele ale clasicilor artei româneşti, dar şi lucrări care lasă de dorit. În cel mai rău caz, falsificate. Aşa se explică şi reticenţa posibililor cumpărători în faţa unor asemenea oferte. Totodată, pierde teren arta contemporană. Astfel, în timp ce artiştii deceniilor şapte şi opt sunt foarte căutaţi, reprezentanţii tinerei generaţii continuă să fie ignoraţi. Cu unele excepţii. Ce se întâmplă cu aceştia?! Mulţi sunt "importaţi" la preţuri mici de către amato