Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România trebuie să reformeze companiile ineficiente din energie

Publicat in rfi, miercuri 9 februarie 2011 ·

Este vorba despre acele companii care afişează pierderi dar sunt mine de aur pentru băieţii destepţi, altfel vor fi ţinute în continuare pe buzunarul contribuabililor, a declarat, miercuri, la TVR Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI la Bucureşti. El a mai spus că există câteva semne clare că economia României se stabilizează.

Economia va trebui să treacă de la starea de stabilizare la una de creştere, asta urmăreşte noul acord încheiat de fmi cu Guvernul României, a spus Jeffrey Franks .

Primele semne că economia se stabilizeaza sunt că ratele leului s-au stabilizat, că deficitul bugetar este acum sub control; că exporturile sunt în expansiune puternică şi deficitul de cont curent, adică diferenţă dintre exporturi şi importuri se micşorează acum, a declarat şeful echipei de negociatori a FMI .

Primul obstacol pe care credem că-l putem transforma într-un motor al creşterii sunt arieratele, a precizat Franks. Dacă guvernul se ocupă de rezolvarea acestei probleme, vor fi mai mulţi bani pentru investiţii şi creştere a economiei. A doua zonă pe care am identificat-o este a absorbţiei fondurilor europene. Sunt aproape 19 miliarde de euro la dispoziţia României. Dacă ţara ar putea absorbi în jur de patru, cinci miliarde de euro pe an, acesta va fi un sprijin direct al creşterii economiei, care ar echivala cu 2-3% din PIB.

În privinţă creşterii preţurilor la electricitate şi gaze, am convenit cu guvernul faptul că problema reală nu este preţul energiei plătit de populaţie, ci preţul pe care îl plătesc companiile. Avem nevoie de un sistem transparent unde toată lumea să plătească acelaşi preţ.

În privinţă sectorului minier. Sunt probleme în minele de cărbuni din toată Europa, a constatat Jeffrey Franks, care a adăugat că există un aranjament cu Uniunea Europeană pentru rezolvarea problemei prin închiderea graduală a minelor şi asigurarea

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 42 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 44 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 52 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°