Numărul de urşi polari ar putea scădea, arată un studiu citat de cotidianul „The Daily Telegraph“, care susţine că femelele nasc din ce în ce mai puţini pui, consecinţă a încălzirii globale. Cercetătorii de la Universitatea Alberta (Canada) au analizat cum topirea gheţii marine, în anul 1990, a afectat procesul de reproducere a urşilor polari.
În lunile de primăvară şi vară, femelele vânează foci pentru a avea energie toamna şi iarna, perioadă în care hibernează până la opt luni şi dau naştere puilor.
Studiul oamenilor de ştiinţă arată că topirea rapidă a gheţii a făcut ca vânătoarea de foci să fie mai dificilă. În consecinţă, ursoaicele nu mai reuşesc să strângă destulă energie şi, astfel, şansele de a duce sarcinile la final scad considerabil.
La începutul anilor 1990, 28% din ursoaicele polare care urmau să nască în regiunea Hudson Bay (Canada) nu au avut nici măcar un pui.
Momentan, populaţia de urşi polari din Hudson Bay este estimată la 900 de exemplare, faţă de 1.200, cât era în ultimul deceniu. Studiul a arătat că, dacă gheaţa se va topi cu două luni mai devreme decât în 1990, de la 55% până la 100% din femelele gravide nu vor avea niciun pui.