Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL-iştii vor să-l împace pe Băsescu cu demisia lui Păsat

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 februarie 2011 ·

Scuturaţi de preşedinte pentru prestaţia în cazul deputatului Dan Păsat, democrat-liberalii îi cer demisia colegului lor acuzat de corupţie. Raluca Turcan vorbeşte chiar de excludere. Sursa: CODRIN PRISECARU

Puşi la colţ de preşedintele Traian Băsescu, iritat de "dispreţul" cu care i-au tratat cererea de a nu-l proteja pe deputatul Dan Păsat, democrat-liberalii îşi pun acum cenuşă în cap.

PDL-iştii îi cer lui Păsat să demisioneze din parlament pentru a le da mână liberă procurorilor şi-l ameninţă cu excluderea din partid dacă nu o va face.

"Efectul Băsescu" în tabăra democrat-liberalilor s-a declanşat în condiţiile în care, deşi preşedintele le ceruse expres mobilizarea şi votul pentru cererea de arestare a lui Păsat, la nivelul conducerii partidului şi al grupului a lipsit o directivă clară în acest sens.

"La grup ne-au spus doar să votam ca la Ridzi", susţinea un deputat PDL înainte de tranşarea în plen a dosarului Păsat. "Preşedintele are dreptate", a comentat spăşit liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, arătat cu degetul de preşedinte că n-a fost în stare să-şi mobilizeze oamenii şi nici să negocieze cu celelalte partide. "O să fac o analiză la nivelul grupului cu tot ce este şi negocierea, care se poate face, orice negociere trebuie să fie dai şi iei ", a adăugat el.

Demisie sau demitere

Mai tranşanţi au fost însă colegii săi de partid. Tonul l-a dat Monica Macovei, cerând conducerii partidului să solicite public demisia lui Păsat din parlament şi partid.

Soluţia a fost preluată şi de Sulfina Barbu şi Raluca Turcan. Aceasta din urmă a mers mai departe susţinând că un refuz al lui Păsat de a face pasul înapoi poate fi contracarat cu excluderea din partid. "Există varianta suspendării din partid sau chiar a demiterii lui Păsat şi, până la urmă, orice om trebuie să pună ma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 52 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 29 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 52 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°