Fermierii români vor picheta săptămâna viitoare sediul Comisiei Europene de la Bruxelles. În paralel vor fi organizate proteste la Ministerul Agriculturii, Guvernul şi Camera Deputaţilor din Bucureşti. Nemulţumirea este legată de noua Lege a Camerelor Agricole.
„Săptămâna viitoare vom anunţa calendarul protestelor şi vom începe pichetarea Guvernului, Ministerului Agriculturii şi Camerei Deputaţilor. Vor participa în jur de 2.000 de fermieri. În plus, vom organiza prima acţiune de protest a agricultorilor români la Bruxelles. Vom sesiza Comisia Europeană cu privire la situaţia creată în cadrul comisiei de agricultură din Camera Depitaţilor, care a exclus din rândul membrilor Comitetului Naţional de Iniţiativă pentru înfiinţarea Camerelor Agricole reprezentanţi ai formelor asociative reprezentative la nivel naţional”, a spus Ştefan Niculae, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură (Agrostar).
El a precizat că nemulţumirea care îi soate pe fermieri în stardă este legată de adoptarea Legii Camerelor Agricole, care a intrat în vigoare pe 7 ianuarie, într-o formă care dezavantajează agricultorii. „Am făcut deja o adresă către preşedintele României prin care solicităm să se modifice prevederile prin care parlamentarii au fost instalaţi în Comitetul de Iniţiativă pentru înfiinţarea Camerelor Agricole.
S-a ajuns ca, în acest comitet, în loc să fie reprezentaţi agricultorii, să fie prezenţi mai mult politicienii. Astfel, din cei 21 de membri, doar şapte sunt reprezentanţi ai asociaţiilor producătorilor sau organizaţiilor profesionale, în rest sunt cinci deputaţi, trei senatori, patru reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, şi câte unul de la MAI şi Ministerul Mediului”, a arătat Ştefan Niculae.
Miza acestui scandal este reprezentativitatea celor care vor face parte din camerele agricole. „Vor putea să cunoască situaţia alo